Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mircea Toma (CNA) susține că populismul e un pericol mai mare decât deepfake în campaniile electorale. „Sunt niște minciuni îmbrăcate în culori atractive”

Discursurile populiste care vehiculează minciuni clare conțin o „doză de fake care poate fi botezat doar deep doar pentru că pătrunde adânc în mințile multor cetățeni”, a declarat Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, la Euronews România. Din acest motiv, reprezentantul CNA le-a recomandat oamenilor ca în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale ca „întotdeauna când te uiți la uiți la un ecran, să te uiți la cine controlează ecranul respectiv, al cui este și dacă acea entitate este posibil să aibă relații și interese cu actorii politici”.

În emisiunea „Euronews Acum” de la Euronews România, Mircea Toma a avertizat că ar putea exista derapaje, în condițiile în care vineri a început oficial campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

„În primele trei săptămâni pot să se întâmple toate năzdrăvăniile pentru că CNA nu poate să aplice sancțiuni mai aspre pentru că se consideră că radiodifuzorii, televiziunile, încep de la zero cu istoricul vostru.

Atunci când televiziunile și radiourile intră în campanie electorală și se declară campania electorală, punctele care există în carnetele radiodifuzorilor se șterg. O iau de la zero. CNA-ul trebuie să înceapă cu sancțiuni foarte mici care înseamnă avertisment”, a afirmat Mircea Toma, la Euronews România.

Mircea Toma avertizează despre posibilele derapaje ce ar putea apărea în campania electorală pentru alegerile prezidențiale și parlamentare

„Cel mai recent care-mi vine în minte e legat de publicitate politică în afara campaniei care este interzisă.

În timpul campaniei apar dezechilibre în comunicare. Sunt favorizați unii actori politici și defavorizați alții, fie prin frecvența apariției, ceea ce noi contorizăm. CNA-ul măsoară frecvența aparițiilor, dar nu este ăsta un criteriu direct de a atrage o sancțiune.

Atunci când moderatorul își uită misiunea de jurnalist și devine un apologet al actorului politic pe care-l are alături sau îl prezintă, asta este o formă de ratare a principiului echidistanței. Moderatorul trebuie să facă pasul înapoi, să fie echidistant”, a explicat membrul CNA.

Ce sunt „conservele”, materiale de publicitate politică „înfipte” în jurnalele de știri

„Mai este un fenomen care se întâmplă - l-am identificat în campania anterioară - așa numitele conserve. Conservele sunt niște materiale publicitare politice care sunt înfipte în jurnalele de știri unde este interzis să se facă publicitate politică.

Cu toate acestea, apar cel mai frecvent, penibil și degradant pentru profesia de jurnalist să preiei de pe Facebook-ul candidatului un material în care el se laudă, este o conferință de presă, un miting și îl verși în ecran și lași publicul să vadă acel produs ca fiind un produs pe care publicul presupune că l-a filtrat ziaristul. (...) Ori astea sunt prezentate ca fiind produse chiar de postul de televiziune, ceea ce publicul e păcălit”, a punctat Mircea Toma.

Patru tipuri de alegeri și patru tipuri de legi. Mircea Toma: „O situație destul de penibilă”

De asemenea, membrul CNA cere modificarea legislației actuale deoarece „pentru patru tipuri de alegeri există patru tipuri de legi distincte care vin peste legile curente”.

„Se impune modificarea legislației și nu grav. Sunt niște modificări mici. E un declic care produce efecte importante. Trebuie schimbat articolul la care se trimite în legea audiovizualului pentru modul în care să fie sancționate deciziile generate de CNA.

O altă situație destul de penibilă este faptul că pentru patru tipuri de alegeri există patru tipuri de legi distincte care vin peste legile curente.

Legea după care funcționează CNA-ul este legea audiovizualului, plus o lege subsecvent generată de CNA. În timpul campaniei electorale, noi dăm la o parte aceste legi. Nu avem voie să le folosim”, a mai spus Mircea Toma.

Mircea Toma, despre discursurile populiste din campaniile electorale: Vehiculează minciuni clare, lucruri care nu se pot întâmplă”

Întrebat dacă fenomenul deepfake (clipuri video realizate cu ajutorul inteligenței artificiale) ar putea lua amploare în campanie, Mircea Toma a lansat un avertisment cu privire la „discursurile populiste care vehiculează minciuni clare”

„Există însă din plin o uriașă doză de fake care poate fi botezat doar deep doar pentru că pătrunde adânc în mințile multor cetățeni. Mă refer la discursurile populiste care vehiculează minciuni clare, lucruri care nu se pot întâmpla.

Exemple: orașul de 15 minute a fost considerat o pacoste. Urmează să fim închiși în lagăre.

Acest discurs e 100% fals. El pleacă de la citarea unor fragmente din legi, o lege care e gândită să-ți facă viața mai ușoară (...)

Alt exemplu: noi nu vrem să ni le ia copiii. Altă veste dramatică, o lege care făcea contrariul, face încerca să asiste familiile care acum nu pot să își facă datoria parentală până la capăt și își abandonează copiii, să le dai asistență să nu îi abandoneze.

Asta a fost interpretată că statul vrea să ne ia copiii. Deci, de un ridicol total. Cu toate astea, am văzut pe străzi 20.000 de oameni defilând cu pancarte scrise greșit gramatical că «copii sunt ai noștri»

Cu acest tip de fake-uri, mult mai eficiente... Se ia un proiect de lege, se citește greșit, se inventează ceva în legătură cu el. E vândut cu energie și e îmbrățișat de o categorie de public care nu are răbdare să se uite la sursa originală de informație”, a menționat membrul CNA.

Cu toate acestea, Mircea Toma a punctat că „victimele discursului populist sunt încă numeroase”.

„E o dramă. Sunt niște minciuni îmbrăcate în culori atractive, de obicei tricolor, și pe care îl îmbrățișezi. Ceea ce ți se întâmplă după nu anticipezi.

Nu există garanții ale ameliorării dincolo de faptul că ai luat în brațe o gogoașă tricoloră”, a menționat el.

CNA vrea să reglementeze și online-ul

„Ultimele directive europene deja au creat această transformare a CNA-ului care urmează să își intre în pâine digitală până la capăt, adică să trecem de granițele deja precare ale televiziunea. Nu mai știi unde se termină televizorul și unde începe telefonul.

Responsabilitățile CNA-ului se extind, sunt deja extinse. Noi lucrăm la Codul audiovizual care urmează să fie publicat și pus într-o dezbatere publică și apoi votat la începutul anului viitor, în care toate articolele vor avea și trimitere pentru modul în care se aplică pentru produse audio-vizuale găzduite de platforme digitale”, a explicat Mircea Toma.

La ce ar trebui să fie atenți oamenii în campania electorală

„Pentru mine, nu candidatul este subiectul, ci vehiculul care-i transportă mesajul. Cea mai importantă recomandarea este ca întotdeauna când te uiți la uiți la un ecran, să te uiți la cine controlează ecranul respectiv, al cui este și dacă acea entitate este posibil să aibă relații și interese cu actorii politici, atunci să citești ceea ți se comunică , să interpretezi ceea ți se comunică din această perspectivă”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE