NATO va sprijini financiar crearea coridorului terestru care va traversa România, Bulgaria și Grecia, a anunțat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, prezent la summitul de la Wasington. Scrisoarea de intenție a fost deja semnată de reprezentanții celor trei țări, iar inițiativa a fost aprobată de Alianța Nord Atlantică.
Presa din Grecia scrie că un astfel de coridor militar va scădea importanța Strâmtorii Bosfor și va diminua rolul Turciei.
NATO sprijină financiar culoarul terestru care va trece prin România
Ministrul român al apărării a semnat, împreună cu omologii din Bulgaria și Grecia, un document pentru crearea unui coridor militar. Acesta va face mai ușor transportul trupelor NATO și al echipamentului militar, prin crearea unor rute de aprovizionare rutiere și feroviare între statele participante.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării: "Această decizie urmează să fie susținută de alte decizii care țin de asigurarea inclusiv a resurselor necesare implementării acestui lucru. Dar este foarte bine că am obținut aprobarea pentru acest coridor, pentru că el va fi un coridor de relevanță NATO".
Nicolae Ciucă: "Este vorba preponderent despre un traseu pentru aprovizionarea cu combustibil, echipe. Deci toate aceste chestiuni sunt cuprinse în acest în acest proiect. Sincer, nu știu detaliile, dar cu certitudine, odată ce inclusiv partea aceea de Shengen militar, este vorba de facilitarea trecerii punctelor de frontieră."
În plus, România ar beneficia de construcția cele mai mari baze militare NATO din Europa, cu o suprafață de 30 de km pătrați și peste 10.000 de oameni, personal militar și civil. Tot la Washington, Klaus Iohannis și Volodimir Zelensky au semnat un acord de securitate prin care România se angajează să ofere asistență militară și economică Ucrainei.
Președintele României i-a spus liderului ucrainean că sistemul Patriot va fi transportat în Ucraina în cel mai scurt timp.
Potrivit președinției ucrainene, prin acordul semnat de cei doi lideri, România va ajuta Ucraina cu un sistem Patriot, îi va oferi sprijin în industria de apărare și va facilita transportul rapid al echipamentelor necesare de pe teritoriul românesc către cel ucrainean.