Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Miniștrii de externe UE, reuniți la Bruxelles. Șefii diplomațiilor europene vor discuta despre războiul din Ucraina

Șefii diplomațiilor europene se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Printre invitați este și ministrul român de externe, Emil Hurezeanu.

Consiliul Miniștrilor de Externe are loc la câteva zile după ce liderii mondiali și-au reafirmat angajamentul față de Kiev, în cadrul unui summit virtual găzduit de Londra.

Bruxelles-ul subliniază că apărarea Ucrainei afectează în mod direct securitatea Uniunii Europene, iar orice negocieri privind viitorul continentului trebuie să aibă loc cu participarea blocului comunitar.

Pe agenda întâlnirii se află:

  • Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei: Miniștrii vor discuta despre menținerea sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina, în special asistența militară și financiară, în contextul evoluțiilor recente și al negocierilor de pace.
  • Situația din Orientul Mijlociu: Discuțiile se vor concentra pe evoluțiile din Israel și Fâșia Gaza, punând accent pe implementarea acordului de încetare a focului, precum și pe ultimele evenimente din Siria.
  • Relațiile UE-SUA: Vor fi analizate impactul deciziilor recente ale administrației americane asupra Uniunii Europene și modalitățile de răspuns ale blocului comunitar.

În marja Consiliului, ministrul Emil Hurezeanu va participa la cea de-a IX-a conferință ministerială dedicată situației din Siria și regiunile învecinate, intitulată "Alături de Siria: asigurarea celor necesare pentru o tranziție de succes".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE