Mii de evrei ucraineni, supravieţuitori ai Holocaustului, continuă să trăiască în Ucraina, unde suferă acum efectele unei agresiuni militare ruseşti, se arată într-un comentariu al agenției spaniole EFE. Acești supraviețuitori ai Hoocaustului se tem că-şi vor sfârşi zilele aşa cum le-au început: între sirenele şi bombardamentele pe care Kremlinul le-a readus în Europa.
”Copilăria mea a început cu cel de-al Doilea Război Mondial şi în ultimele mele zile trebuie să trec din nou prin aceste lucruri oribile”, a declarat Valentina Kavsan, evreică ucraineană care, în 1941, când avea doar doi ani, a fost nevoită să părăsească cu familia sa oraşul ucrainean Nipro și să fugă spre est din calea naziştilor şi să se refugieze în Rusia.
Valentina Kavsan trăiește permanent cu spaima de a fi victima dronelor sau rachetelor cu care Rusia continuă să atace Kievul. În urmă cu doar câteva săptămâni, explozia unuia dintre aceste proiectile a spart ferestrele clădirii în care se afla Valentina. O şcoală din apropiere a fost, de asemenea, avariată în atac.
Suferind adesea de probleme de mobilitate şi prea fragili pentru a se deplasa rapid, supravieţuitorii ucraineni ai Holocaustului sunt rareori capabili să coboare în adăposturile antiaeriene din clădirile lor sau la metrou. Mulţi locuiesc în case vechi fără lift, cu adăposturi care au fost folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea abia au fost renovate. Coborârea în adăposturile antiaeriene trezesc celor mai în vârstă toate coşmarurile pe care credeau că le-au lăsat în urmă, odată cu instalarea păcii în Europa la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
American Jewish Joint Distribution Committee oferă îngrijiri la domiciliu şi ajutor economic, medical şi spiritual supravieţuitorilor, atât în Ucraina, cât şi în restul lumii. Potrivit unui studiu publicat săptămâna aceasta de Claims Conference, în Ucraina trăiesc aproximativ 7.400 de supravieţuitori ai Holocaustului, adică 3% dintre victimele evreieşti ale nazismului care mai sunt încă în viaţă în întreaga lume. Efectele invaziei militare ruse au dublat nevoile supravieţuitorilor care sunt, fără excepţie, persoane vulnerabile din cauza vârstei înaintate.
Efectele invaziei militare ruse au dublat nevoile supravieţuitorilor Holocaustului din Ucraina care sunt, fără excepţie, persoane vulnerabile din cauza vârstei înaintate.
Pentru a răspunde noilor circumstanţe, voluntarii şi angajaţii JDC îi învaţă pe supravieţuitorii ucraineni să folosească dispozitive digitale pentru a comunica, atât în caz de urgenţă, cât şi pentru a primi sprijin emoţional prin apeluri video atunci când vizitele la domiciliu nu sunt posibile. Sinagogile care funcţionează în Kiev sunt de asemenea o altă sursă de sprijin pentru supravieţuitori.