Războiul dintre Israel și Hamas a degenerat într-un conflict mai larg în Orientul Mijlociu, după atacul Iranului asupra israelienilor. Oficialii de la Teheran anunțaseră că lovitura dată de israelieni în Siria, la consulatul iranian de la Damasc, pe 1 aprilie, nu va rămâne nepedepsită. Și s-au ținut de cuvânt.
Peste 300 de rachete și drone au fost lansate asupra Israelului, din mai multe regiuni, precum Yemen, Siria și Irak, însă aproape toate au fost contracarate.
Statele Unite ale Americii, care au desfășurat forțe importante în regiune, nu au putut împiedica acest conflict.
Mesajul privat prin care Iranul a anunțat SUA că va ataca Israelul
Iranienii spun că i-au anunțat pe americani înainte de atac, prin intermediul canalelor private de comunicare. Numai că au făcut-o chiar în timp ce atacul era deja în desfășurare. Mesajul a fost dezvăluit de un oficial de la Washington, citat de CNN.
"În timp ce ostilitățile erau în desfășurare, am primit un mesaj de la iranieni, prin intermediul elvețienilor, în care sugerau practic că problema era încheiată după aceasta (n.r.: după finalul atacului, Iranul considera problema rezolvată). Însă atacul era încă în curs desfășurare", a spus oficialul respectiv.
Iranienii îi contrazic pe americani și spun că au anunțat din timp și nu în timpul atacului.
Ulterior, iranienii le-au transmis un mesaj clar americanilor, prin intermediul elvețienilor, după cum spune șeful Statului Major General al Forțelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, care precizează că i-a avertizat pe americani să nu coopereze cu Israelul 'în posibilele sale viitoare acțiuni', pentru că 'bazele americane nu vor mai fi în siguranță'.
Ca urmare, Israelul a dat replica și a spus la rându-i că va pedepsi Iranul. Joe Biden l-a sunat pe Benjamin Netanyahu și i-a comunicat că, în ciuda parteriatului, SUA nu vor sprijini niciun contraatac israelian împotriva Iranului, după cum precizează un înalt oficial de la Casa Albă, citat de Axios. Iar Netanyahu a răspuns că "a înțeles".
Biden și consilierii săi sunt foarte îngrijorați că un răspuns israelian la atacul Iranului ar duce la un război regional cu consecințe catastrofale. Acel oficial de la Casa Albă susține că Biden i-a subliniat lui Netanyahu că eforturile defensive comune ale Israelului, SUA și altor țări din regiune au dus la eșecul atacului iranian. Acesta a fost și motivul pentru care SUA au mutat un portavion și alte arme în regiune, iar cu ajutorul lor, au reușit să ajute Israelul să contracareze atacul Iranului.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit cu omologul său israelian, Yoav Gallant, căruia i-a cerut ca Israelul să notifice SUA înainte de orice răspuns împotriva Iranului.
"Ai o victorie. Ia-o ca pe o victorie! Renunțați cât încă sunteți în avantaj!", i-a spus Biden lui Netanyahu, potrivit oficialului, în acea convorbire privată, citat de Haaretz.
Consilierul pentru securitate națională, din mandatul lui Donald Trump, John Bolton l-a numit pe Biden "o rușine" pentru că i-a îndemnat pe israelieni să nu riposteze la loviturile Iranului.