Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mesajul președintelui Iohannis, de 9 Mai: "Europa trebuie să devină mai puternică". Ce au transmis liderii principalelor partide

Oficialii din România au transmis mesaje de încredere, într-o notă unitară, cu ocazia Zilei Europei. Cu toții au arătat susținere față de ţările cu perspective de integrare europeană - Ucraina, Republica Moldova, Georgia. În mesajele lor, au mai adus aminte despre momentul constituirii Uniunii Europene și al declarației Schuman.

Preşedintele Iohannis spune că ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori, context în care subliniază că Europa trebuie să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă şi mai bine pregătită, spune Agerpres. Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, de asemenea, despre unitatea şi solidaritatea de care Europa dă dovadă, într-un context în care pacea globală este ameninţată de spectrul războiului.

Iohannis aminteşte că în 2022 se împlinesc 15 ani de la momentul aderării României la Uniunea Europeană, opţiune asumată şi susţinută la nivelul întregii societăţi. „Menținerea păcii a reprezentat constanta Europei ultimelor decenii, o garanție a stabilității care ne-a permis să atingem un nivel de prosperitate fără precedent la nivelul Uniunii.”

Totodată, şeful statului arată că pregătirea pentru un viitor sigur presupune şi investiţii semnificative în educaţie şi dezvoltarea aptitudinilor digitale, dar şi mobilizarea efortului comun la nivel naţional, pentru a avea un mediu sănătos.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre momentele din urmă cu 72 de ani care au marcat debutul proiectului european, arătând că Uniunea Europeană, „născută ca un nucleu al păcii şi solidarităţii”, s-a dezvoltat, s-a consolidat, a depăşit provocări economice şi sociale majore de-a lungul celor peste şapte decenii de existenţă.

Asemenea lui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă și Cătălin Drulă a subliniat că provocările acestei perioade determină ca solidaritatea statelor UE să se manifeste şi faţă de ţările cu perspective de integrare europeană - Ucraina, Republica Moldova, Georgia.

Și preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a transmis un mesaj cu prilejul zilei de 9 Mai, subliniind importanţa apartenenţei României la Uniunea Europeană şi a protejării păcii şi prosperităţii.

„Astăzi, când Vladimir Putin atacă fără discernământ Ucraina, vedem şi simţim - poate mai bine ca oricând - ce înseamnă pentru România apartenenţa la Uniunea Europeană. Pacea şi prosperitatea au fost şi vor fi mereu idealuri pentru care trebuie să ne luptăm zi de zi şi pe care trebuie să le asigurăm generaţiilor următoare. <<Dincolo de diferenţe şi graniţe geografice se găseşte interesul comun>>, spunea unul dintre părinţii ideii Europei unite, Jean Monnet. Vorbele sale trebuie să ne ghideze acţiunile şi azi", scrie liderul USR, pe Facebook.

9 mai - Ziua Europei vs. Ziua Victoriei pentru Rusia

Marcel Ciolacu: Ziua Victoriei este „o sfidare faţă de întreaga lume”, iar Vladimir Putin „îşi continuă parcursul de dictator.”

Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, spune că nu îl interesează ce face Putin și că nici nu crede că acesta va face vreun lucru bun. El își arată încrederea în Uniunea Europeană și punctează faptul că deciziile României coincid cu cele ale UE și NATO.

„Ţara noastră nu este într-un conflict direct cu Rusia. Ţara noastră este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în funcţie de ce decide NATO împreună cu România, aşa vom face", a menţionat Ciolacu, întrebat cum va fi afectată România dacă Putin declară război în mod oficial Ucrainei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE