Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Măsurile convenite cu transportatorii și fermierii, aprobate joi de Guvern

Guvernul urmează să aprobe, joi, un set de măsuri agreate în urma revendicărilor formulate de transportatori și agricultori. Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Marcel Ciolacu, la finalul consultărilor care au avut loc la Palatul Victoria cu reprezentanții confederațiilor din domeniul transporturilor.

”Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern, vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate", a precizat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Lista măsurilor convenite cu transportatorii și fermierii

Astfel, în ședința de Guvern de joi sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative prin care sunt transpuse soluțiile agreate între transportatori şi Ministerul Transporturilor. Urmează să fie aprobate modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei.

"Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din statelor membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale", se arată în comunicatul Guvernului, potrivit Agerpres.

Alte modificări vizează stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor.

"Se acordă intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule. Se clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.

Se clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă", notează sursa citată.

Guvernanții caută soluții pentru decontarea transportului elevilor și restituirea accizei la carburant

În plus, la întrevederea de miercuri s-a discutat despre decontarea transportului elevilor. Guvernanții spun că vor continua discuțiile pe această temă, pentru a găsi soluții.

Un alt subiect rămas în analiză vizează restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.

Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.

La întâlnirea miercuri, alături de premier, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

La dialog au participat: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE