Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Măsuri europene, după atacul terorist de la Bruxelles. CE: Migranții care reprezintă o amenințare la adresa securității să fie expulzați

După atentatul din Bruxelles, Comisia Europeană vrea să schimbe legislația privind returnarea unor migranți care reprezintă o amenințare la adresa securității. Până acum, în astfel de situații, autoritățile nu-i puteau obliga, ci li se cerea să plece în țara de unde au venit, în mod voluntar. Însă, teroristul din Bruxelles, cel care a ucis doi cetățeni suedezi și căruia i se refuzase cererea de azil în mai multe state membre, circula pe teritoriul Uniunii, chiar dacă primise solicitarea să părăsească spațiul comunitar. Atacul terorist, de acum două zile, din capitala Belgiei a fost revendicat de organizația teroristă statul islamic.

UE trebuie să-și protejeze mai bine granițele externe, a declarat premierul Suediei

La o ceremonie de comemorare a victimelor atacului terorist, Ulf Kristersson a recunoscut că actuala legislație privindu-i pe cei cărora li se refuză cererea de azil, are deficiențe.

Ulf Kristersson, premierul Suediei: Din moment ce avem aceeași problemă în Suedia, exact aceeași problemă, când multora li se respinge cererea de azil, dar refuză să plece, aceasta este o mare problemă. O problemă este și cea în care au aprobată cererea de azil și apoi li se retrage și aceasta este grav, în mod clar. Și, în acest fel, devine posibil ca oamenii care sunt periculoși să rămână în țara ta, să se ascundă și să devină o amenințare.

Astfel, Comisia Europeană propune mecanisme mult mai puternice pentru a putea ridica viza, în cazul unor amenințări la adresa securității statelor membre. Vor fi introduse proceduri de urgență pentru a reacționa mai rapid, pe fondul creșterii numărului de migranți.

Teroristul tunisian din Bruxelles aplicase pentru viză în Suedia și îi fusese respinsă, iar apoi în Belgia, unde la fel a fost refuzat. Cu toate acestea, el a rămas pe teritoriul Belgiei, fără să fi fost expulzat în țara de origine.

Ursula Von der Leyen, președintele Comisiei Europene: O dimensiune specifică se referă la cei care sunt considerați o amenințare la securitatea națională și au primit un ordin de expulzare către țara lor. În prezent, ei pot fi rugați să plece în mod voluntar. Trebuie, urgent, să schimbăm acest lucru. Iată de ce, noi Comisia Europeană, am propus ca, dacă o persoană este considerată că amenință securitatea națională, statele membre trebuie să aibă puterea să-l forțeze să plece. 

Atacatorul din Bruxelles care a fost prins și a murit în spital, ulterior, venise cu un val de migranți prin portul Lampedusa din Italia, în 2011. Poliția italiană a declarat că a fost identificat în orașul Bologna în 2016, suspectat că se radicalizase în numele Islamului și era monitorizat. Însă, el a aplicat pentru viză în Suedia și Belgia, unde îi fusese refuzată. El se afla, practic, ilegal pe teritoriul Belgiei.

Atacatorul din Bruxelles a spus că a acționat în numele Organizației teroriste statul islamic, iar între timp aceasta a revendicat atentatul comis în capitala Belgiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE