Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mark Milley, fostul șef al Statului Major Interarme din SUA, spune că Trump este „fascist până în măduva oaselor”

Generalul în retragere Mark A. Milley, fost şef al Statului Major Interarme al forţelor armate americane, a avertizat că fostul președinte al SUA, Donald Trump, este un „fascist până în măduva oaselor” și „cea mai periculoasă persoană pentru această țară”, potrivit informațiilor furnizate de jurnalistul Bob Woodward, în noua sa carte, „War”.

Milley, în vârstă de 66 de ani, a ocupat timp de mai bine de un an funcția de şef al Statului Major Interarme al forţelor armate americane, în timpul mandatului deținut de Trump, continuând apoi în această funcție și sub președinția lui Joe Biden.

În septembrie 2023, după mai mult de 40 de ani petrecuți în armată, Milley și-a expus îngrijorările cu privire la Trump într-un discurs de pensionare. „Nu depunem un jurământ în fața unui rege, a unei regine, a unui tiran, dictator sau dictator în devenire”, a spus el.

Milley a fost o sursă pentru Bob Woodward și în cartea „Peril”, publicată în 2021.

„Nimeni nu a fost vreodată la fel de periculos pentru această țară ca Donald Trump”, i-a spus generalul lui Woodward, potrivit publicației The Washington Post. „Acum îmi dau seama că este un fascist până în măduva oaselor. El este cea mai periculoasă persoană pentru această țară”.

Milley a primit numeroase amenințări cu moartea, lucru care l-a determinat să-și instaleze geamuri antiglonț în locuința sa după pensionare. Bob Woodward este cunoscut pentru investigația sa în scandalul Watergate care a dus la demisia președintelui Richard Nixon. De asemenea, Woodward a scris patru cărți despre președinția lui George W. Bush, două despre președinția lui Barack Obama și trei despre președinția lui Donald Trump.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE