În premieră mondială, ministrul britanic al Sănătății, Wes Streeting, a dezvăluit planurile sale de a administra injecții pentru pierderea în greutate șomerilor diagnosticați cu obezitate, cu scopul de a-i ajuta să se întoarcă la muncă și de a stimula economia Regatului Unit.
Punerea în aplicare a medicamentelor împotriva obezității va face parte dintr-o investiție de 280 de milioane de lire sterline în Regatul Unit din partea Lilly, cea mai mare companie farmaceutică din lume.
Ca parte a investiției, Lilly va efectua primul studiu real al efectului medicamentelor asupra șomerilor, productivității și dependenței de NHS.
Deocamdată nu există dovezi empirice ale eficacității medicamentului asupra rezultatelor non-clinice, cum ar fi economia.
Supraponderabilitatea frânează economia Marii Britanii
Streeting crede că noua generație de medicamente ar putea avea un impact ”monumental” asupra obezității dar și asupra forței de muncă a Marii Britanii.
”Ca țară, mâncăm mai mult, mâncăm mai puțin sănătos și facem mai puțină mișcare. Costurile pentru individ sunt clare - o viață mai puțin sănătoasă și mai scurtă. Supraponderabilitatea este o povară semnificativă pentru serviciile noastre de sănătate, care costă NHS 11 miliarde de lire sterline (13 miliarde de euro) pe an - chiar mai mult decât fumatul.
Și ne frânează economia. Bolile cauzate de obezitate îi determină pe oameni să ia, în medie, patru zile de concediu medical în plus pe an, în timp ce mulți alții sunt forțați să renunțe complet la muncă.”, a declarat ministru Sănătății, al Marii Britanii.
Eficacitatea injecțiilor pentru slăbit este crucială
Testele făcute cu succes asupra Mounjaro, cunoscut sub numele de King-Kong-ul injecțiilor pentru pierderea în greutate, sunt vitale pentru planul lui Streeting de a readuce persoanele supraponderale la muncă.
Regiunea Greater Manchester a fost aleasă ca loc al primului test. Cifrele sugerează că obezitatea costă în prezent 3,2 miliarde de lire sterline (3,8 miliarde de euro) pentru economia sa, dintre care aproximativ jumătate se referă la pierderile prevenite din productivitate.
„Rezultatele studiului anunțat astăzi ar putea avea un impact de anvergură asupra modului în care tratăm obezitatea la nivel mondial, iar orașul nostru este pregătit să aducă o contribuție semnificativă prin resursele noastre excepționale de date privind sănătatea, expertiza în cercetare și dezvoltare și parteneriatele puternice dintre industrie, universități și organizațiile din sectorul public.”, a declarat primarul din Greater Manchester, Andy Burnham.