Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marcel Ciolacu încurajează firmele italiene să investească în România: ”Veți avea numai de câștigat”

România şi Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului lor strategic consolidat, a afirmat, joi, prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a adăugat că declaraţia comună pe care a semnat-o cu premierul Giorgia Meloni pune bazele unui plan de acţiune care va întări la un alt nivel relaţiile dintre cele două state.

"La 13 ani de la ultima reuniune interguvernamentală în acest format, care a avut loc la Bucureşti, avem ocazia să scriem un nou capitol important în istoria relaţiilor noastre bilaterale. Declaraţia comună pe care am semnat-o astăzi pune bazele unui plan de acţiune care va întări la un alt nivel relaţiile dintre statele noastre. Am apreciat deschiderea doamnei preşedinte Meloni privind intensificarea cooperării economice, dar şi pentru valorizarea diasporei româneşti care trăieşte în Italia, precum şi a comunităţii italiene din ţara noastră", a transmis Ciolacu, aflat în vizită la Roma, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de omologul său italian.

VEZI GALERIA
4 imagini

Marcel Ciolacu, despre situația românilor plecați la muncă în Italia

Marcel Ciolacu asigură românii din Italia că Guvernul de la București este gata să sprijine consolidarea legăturilor și să protejeze lucrătorii în străinătate.

"Doresc să mulţumesc tuturor celor care i-au făcut să se simtă bine primiţi pe românii care trăiesc aici şi să le transmit românilor din Italia faptul că Executivul pe care îl conduc este la dispoziţia lor. Vom face tot ce se poate pentru ca legăturile lor cu ţara să fie tot mai puternice. (...) De aceea, un aspect discutat intens, prevăzut şi în documentele semnate, prevede intensificarea cooperării pentru protejarea lucrătorilor români din Italia, combaterea criminalităţii şi mobilitatea forţei de muncă în condiţii sigure", a completat Ciolacu.

El a mulţumit premierului italian şi Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale din Italia pentru deblocarea situaţiei în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor de pensie ale românilor care au lucrat în peninsulă.

Totodată, şeful Guvernului şi-a exprimat speranţa că premierul Meloni va sprijini şi demersurile pentru finalizarea negocierilor asupra acordului dintre Episcopia Ortodoxă Română şi Cabinetul italian, începute în 2012, cu privire la statutul clerului ortodox românesc.

În cadrul şedinţei comune a celor două Guverne un subiect principal a fost legat de dimensiunea economică.

Marcel Ciolacu a încurajat firmele italiene să investească în România

El a lansat şi un apel firmelor italiene pentru a investi în România.

"Veniţi să investiţi în România, pentru că veţi avea numai de câştigat. Mediul de afaceri italian prezent deja în România contribuie la dezvoltarea economică a ţării noastre. (...) Dorim să folosim şi mai mult know-how-ul din Italia şi să realizăm un transfer de competenţe şi cunoştinţe în aşa fel încât competitivitatea economică a ambelor state să crească şi să dezvoltăm cât mai multe iniţiative comune. (...) În prezent, avem multe proiecte comune de o importanţă strategică. În zona transporturilor şi construcţiilor, în materie de energie sau în domeniul apărării, există un potenţial semnificativ pe care dorim să îl valorizăm. De aceea, miniştrii de resort au discutat intens fiecare problematică în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru întărirea cooperării noastre", a mai transmis Marcel Ciolacu.

Reuniunea Cabinetelor de la Bucureşti şi Roma a prilejuit şi discuţii privind temele agendei europene şi internaţionale.

"România şi Italia privesc la fel multe dintre provocările cu care ne confruntăm în prezent. Avem nevoie de o lume în care regulile internaţionale să fie respectate, trebuie să ne protejăm valorile, iar Uniunea Europeană şi NATO trebuie să ne ajute să identificăm cele mai bune soluţii comune. Sunt convins că împreună, România şi Italia, vor continua să fie actori influenţi în cele două structuri internaţionale şi vom ajuta la modernizarea acţiunii lor în aşa fel încât să devină mai eficiente", a explicat Ciolacu.

În acelaşi timp, el şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul necondiţionat al Italiei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Premierul a anunţat că va solicita colegilor din Guvern să urmărească îndeaproape planul de acţiune discutat pentru ca următoarea reuniune a celor două Cabinete să se realizeze mult mai rapid, cu rezultate palpabile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE