Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marcel Ciolacu cere Guvernului desecretizarea PNRR. „Există șansa să pierdem foarte mulți din acești bani”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut, luni, Guvernului să desecretizeze „absolut toate documentele” din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele Camerei Deputaților a acuzat că există o listă de investiții în spitale făcută „numai după criterii politice”.

„O să-mi permit până să cer în coaliție să cer Guvernului României să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR. O să am o discuție cu liderii de grup.

Cred că este oportun să avem o comisie de anchetă și în sfârșit prin intermediul acestei comisii, toată lumea, toți românii și cei interesați să știm odată pentru totdeauna ce conține PNRR pentru că nici în acest moment nu știm ce este acolo.

Înțeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică numai după criterii politice. Spitale care nu există sau spitale unde nu au SF-urile”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a avertizat că există riscul ca România să piardă „foarte mulți bani” din PNRR.

„Dacă nu înțelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiții și rămânem să ne complacem în această situație, există șansa să pierdem foarte mulți din acești bani.

Cu alte cuvinte trebuie să fim și eficienți, dar cred că e cazul să aflăm și adevărul”, a mai precizat liderul social-democrat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE