„Nu ne mai antrenăm de dragul de a ne antrena”. Acesta este mesajul care vine dinspre aliații NATO după începerea războiului din Ucraina. Militarii români și-au însușit asta și se pregătesc să respingă orice posibilă amenințare. Pentru anul acesta, sunt planificate peste 100.000 de activități de instruire în toată țara, dar și înstrăinătate, mai mult față de anii precedenți, pe timp de pace.
Peste 100.000 de activități de instruire
Armata va avea mai bine de 100.000 de activități de instruire în 2023, de la trageri în poligon până la tabere de antrenament. Activitățile sunt concentrate în exerciții mari în care militarii își dovedesc abilitățile.
Anul trecut, militarii români s-au instruit în peste 80 de exerciții naționale și au participat la aproximativ 90 de evenimente majore de instruire alături de aliați, inclusiv în străinătate Pentru anul acesta, au fost planificate peste 90 de exerciții naționale și peste 100 de exerciții în care militarii români vor colabora cu militarii din alte țări.
Viitorii militari sunt optimiști
Și în 2022, numărul acestor activități a fost la acest nivel ridicat, multa mai mare față de perioada dinainte de războiul din Ucraina. Instrucția din 2023 a început deja.
În unele unități sunt și militari care abia au fost recrutați. De exemplu, la Batalionul 2 Infanterie Mecanizată Călugăreni, din Capitală, au ajuns 20 de cursanți care se pregătesc să devină soldați gradați profesioniști.
Ionuț Cristian Alecu, cursant: „Chiar mă simt foarte pregătit pentru absolut tot ce urmează pentru viitoarea mea carieră militară. Tata a făcut armata și vreau să duc mai departe moștenirea de familie.”
Viorel Sandu, cursant: „Pentru început, chiar nu am emotii pentru ce urmează să vină, sunt pregătit de orice. Mă aștept în următoarele luni să devenim o versiune mult mai bună a noastră.”
Adrian Ionuț Toma, comandant grupă: „Acum șase ani am venit pentru prima dată în acest batalion ca soldat. Anul trecut am intrat în corpul subofițerilor. Și eu am avut emoții la început, când am venit prima oară aici. Sunt foarte multe exerciții la care am participat cu batalionul.”
General Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: „2022 a avut și neajunsuri. Unul dintre acestea a fost deficiența relativă pe linia retenției personalului în structura de forțe. Totodată, nu am progresat la nivelul pe care l-am dorit, în domeniul capacității de luptă pe timp de noapte a militarilor. Nu a fost îmbunătățită îndeajuns infrastructura existentă a instituției.”
Armata se confruntă cu un val de plecări în rândul militarilor. Numai în primele nouă luni ale anului trecut, peste 2.000 de militari şi-au dat demisia, numărul fiind dublu față de cel consemnat în întreg anul 2021, când circa 1.000 de persoane au plecat din Armată.
Armata face însă și angajari. Cum și în instituțiile de invățământ din sistem numărul candidaților este din ce în ce mai mic de la an la an, ministerul Apărării caută soluții pentru menținerea militarilor în armată. O parte din bugetul pe anul acesta va fi alocată procesului de recrutare, modernizării infrastructurii și îmbunătățirii condițiilor de trai din cazărmi.