O serie de măsuri de restricţie a consumului de apă vor fi aplicate la Londra începând din 24 august, din cauza secetei actuale, a anunţat miercuri operatorul serviciilor publice de aprovizionare cu apă, Thames Water, cel mai important din Regatul Unit, transmite AFP.
Câți oameni vor fi afectați
Aproximativ 15 milioane de persoane din Londra şi din regiunea Oxford, la vest, nu vor mai avea voie să-şi ude grădinile, să-şi reumple piscinele cu apă, chiar şi piscinele de mici dimensiuni, sau să-şi spele maşinile, geamurile sau terasele folosind furtunul de grădină, conform Thames Water.
Este pentru prima oară în ultimii 10 ani când astfel de măsuri de restricţionare a consumului de apă sunt luate la Londra.
Alte companii care asigură servicii de aprovizionare cu apă au anunţat deja interdicţii similare, în principal în sudul Regatului Unit, dar şi la Yorkshire, în nord-est.
Primele astfel de măsuri au început să fie aplicate la 5 august. În total, aceste măsuri vor afecta aproape 30 de milioane de britanici. Thames Water a explicat faptul că, după cea mai uscată lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, nivelul apei din reţeaua de râuri şi din rezervoare este mult mai scăzut decât de obicei.
Starea de secetă a fost declarată la 12 august într-o mare parte a Angliei şi în special la Londra.