Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Loading. Marvel's Spiderman 2 - Cel mai așteptat joc la final de an?

Marvel’s Spiderman 2 impresionează până și cel mai aprig critic și devine unul dintre cele mai așteptate jocuri pe sfârșit de an, Alan Wake scrie și rescrie, în ideea că va fi eliberat din Zona Întunecată, după 13 ani, iar fanii MCU așteaptă minuni din partea Marveletelor.

Omul Păianjen sau, mai bine spus, Oamenii Păianjen au declarat război total răufăcătorilor. Mult-așteptatul Marvel’s Spiderman 2 și-a făcut apariția în octombrie, iar studiourile Insomniac îi aduc în centrul atenției, din nou, pe Miles Morales și Peter Parker.

Marvel's Spider-Man 2

Marvel's Spider-Man 2 va debuta tot ca un single player, action-adventure, jucat dintr-o perspectivă la persoana a treia, la fel ca în seriile precedente. De data aceasta, cei de la Insomniac au preferat să lanseze jocul doar pentru PS 5, și mulți speculează că Sony ar vrea să pună monopol pe unul dintre cele mai așteptate titluri ale anului 2023. Probabil că pe la sfârșitul anului vor anunța compatibilitate și pentru alte sisteme, dar nu înainte de a epuiza hype-ul din jurul noului proiect.

Din punct de vedere grafic, jocul prezintă îmbunătățiri cam la toate capitolele. Pentru cei cu dare de mână și cu o sensibilitate pentru decoruri, recomandăm un display de cel puțin 120 de hertzi, pentru că Spiderman 2 va avea opțiunea de a rula grafica la 40 de frame-uri pe secundă, la calitate maximă, iar panoramele din vârful zgârie-norilor sunt absolut superbe și de neratat.

Jocul, în materie de storyline, va ține cont de evenimentele din precedentele instalmenturi. Ambii eroi vor fi testați cam la toate capitolele de adversari noi și vechi și vor înfrunta personaje precum: Kraven the Hunter, Lizard, Mr. Negative, Grizzly si, atenție, Venom, care, de fapt, nu e Eddie Brock, lucrul confirmat chiar de studio.

La capitolul sisteme de joc și gameplay, Spiderman 2 vine cu câteva noutăți. Jocul te va lasă să faci switch între cei doi protagoniști, dar doar atunci când ești în modul free-roaming, prin New York. Și apropo de explorare, cei de la Insomniac au dezvăluit faptul că noua hartă e de aproximativ de două ori mai mare ca cea din ultimul joc, și va fi formată din trei districte: Manhattan, Brooklyn și Queens, iar fiecare dintre ele va avea specificații și mecanici diferite de joc.

Pe lângă misiunile principale, cei doi Oameni Păianjen vor avea și side quest-uri care vor fi influențate în mod special de trăsăturile lor individuale. Spider-Man 2 va avea un arbore de abilități specifice lui Peter Parker, altul lui Miles Morales și încă unul, care poate fi utilizat de ambele personaje. Pe lângă acestea, jocul pune la dispoziție 65 de variante de costume de Om Păianjen, care vin, la rândul lor, cu abilitați speciale diferite, ce te vor ajuta să elimini inamicii mai repede, atunci când te împotmolești.

Alan Wake 2

Au trecut 13 ani de când l-am lăsat pe Alan Wake în Zona Întunecată. Jocul de acțiune, cu elemente de thriller psihologic, lansat în 2010, a devenit un cult following, datorită unei narațiunii convingătoare, plină de ficțiune mitologică și necunoscut, care îmbină misterul psihologic, specific lui Stephen King, cu modelul suprarealist al serialului Twin Peaks. A venit și vremea să vorbim despre o continuare. Alan Wake 2, joc care a fost lansat sub egida Remedy Entertainment, și-a făcut apariția la jumătatea lunii octombrie.

După cum am mai amintit, povestea din Alan Wake 2 începe la 13 ani după evenimentele din jocul original. După ce și-a salvat soția, la sfârșitul primului joc, Alan rămâne blocat în Zona Întunecată, o lume de coșmar, unde ficțiunea poate fi transformată în realitate. Pe tot parcursul captivității sale, Alan se străduiește să rămână lucid și încearcă, fără succes, să evadeze din acel loc, ajutându-se de imaginația sa, pe care o transpune pe hârtie, sub formă de opere literare. Povestea celui de-al doilea joc se complică, atunci când un al doilea personaj își face apariția, fiind vorba despre agentul FBI, Saga Anderson.

Jocul urmărește povestea celor doi și îi oferă playerului posibilitatea de a comuta eroii cu care va vrea să joace. La capitolul atmosferă, jocul este unul apăsător, din punct de vedere estetic. Acesta seamănă foarte mult cu Max Payne, ceea ce nu este un lucru întâmplător. Creatorul seriei Alan Wake, și anume scriitorul Sam Lake, este același care s-a ocupat de povestea renegatului detectiv Max Payne.

Ritmul gameplay-ului nu este unul foarte rapid, dar te ține în suspans, având în vedere că jocul este la bază - un survival horror. De multe ori vei tresări la cel mai mic zgomot sau fascicul de lumină care îți va traversa ecranul. Personajele principale, Wake și Anderson, vor lupta cu inamicii, folosind diverse arme de foc și lanterne, cele din urmă putând fi îndreptate către adversari, făcându-i vulnerabili la atacurile fizice, datorită luminii. Jucătorii trebuie să acționeze strategic, având la dispoziție o cantitate limitată de baterii și chiar și de muniție.

Alan Wake 2 încorporează și elementele unui joc de tip detectiv. El dispune de: panouri care conectează indicii, tot felul de puzzle-uri, uși încuiate, lacăte, labirinturi sau bucăți de manuscrise care prevalează ceea ce urmează să se întâmple în joc. Nu în ultimul rând, va exista și un sistem de dialog, cu personajele din joc, care de multe ori te vor avertiza în legătură cu pericolele.

În concluzie, Alan Wake 2 se bazează, mai degrabă, pe firul poveștii, dar nu uită nici de celelalte elemente, cum ar fi grafica, atmosfera, sunetul sau gameplay-ul și oferă fiecărui jucător o experiență unică.

The Marvels

Nu e un lucru surprinzător faptul că, în ultimii ani, s-a instalat în rândul cinefililor și al fanilor ceea ce criticii numesc o apatie referitoare la filmele cu supereroi. Majoritatea proiectelor cinematografice de pe piață, apărute în ultimii 4 ani, fie ele lungmetraje sau seriale, au dezamăgit, în mare parte. Kevin Feige, CEO-ul Marvel Entertainment, a anunțat în vară multe schimbări legate de proiectele MCU, care par că în ultima perioadă sunt din ce în ce mai slabe. Iată că am ajuns în punctul în care The Marvels, în frunte cu Brie Larson, pleacă de pe poziție de underdog și anunță că ecranizarea va fi punctul de cotitură în care franciza se va reîntoarce la calitatea de altădată.

The Marvels va fi lansat în noiembrie 2023 și reprezintă continuarea directă a proiectelor cinematografice ca: Miss. Marvel, WandaVision și nu în ultimul rând, Captain Marvel. Alături de Carol Danvers, interpretată de Brie Larson, se află și Iman Vellani, în rolul Kamalei Khan, adică Miss Marvel și Teyonah Parris, în rolul Monicăi Rambeau. Filmul va fi regizat de Nia DaCosta și va marca sfârșitul Fazei 5 din MCU. Lungmetrajul va avea cea mai scurtă durată de rulare din toate filmele Marvel, de 105 minute, ceea ce este un semn bun, deoarece sugerează că va fi un film ușor de digerat.

The Marvels vine și după o serie neagră de proiecte eșuate, iar din punct de vedere cronologic, filmul este legat direct, de cel mai dezamăgitor serial pe care Disney Plus l-a produs, și anume, Secret Invasion. Filmul a trecut prin multe impasuri, de la rescrierea scenariului, zvonuri despre nemulțumirea actorilor, scene refilmate, și până la implicarea directă a lui Feige în proiect.

Marveletele au multe de dovedit, mai ales fanilor care așteaptă să afle, dacă mai merită să investească timpul și banii, într-un univers cinematic pe moarte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE