Economistul Muhammad Yunus, în vârstă de 84 de ani, laureat Nobel pentru pace, a depus joi jurământul ca prim-ministru interimar al Bangladeshului, relatează AFP.
La formula consacrată, "voi apăra, susţine şi proteja Constituţia", el a adăugat promisiunea că îşi va îndeplini îndatoririle "cu sinceritate".
Oficial, funcţia lui este de "consilier-şef" al guvernului de la Dacca. Mai mulţi membri ai cabinetului, care au depus şi ei jurământul, au de asemenea titulatura de "consilieri", nu miniştri.
Dintre aceştia, AFP îi menţionează pe Nahid Islam şi Asif Mahmud, principalii lideri ai mişcării studenţeşti care a declanşat în iulie protestele populare în urma cărora şi-au pierdut viaţa cel puţin 360 de oameni.
Din guvernul interimar mai fac parte fostul ministru de externe Touhid Hossain, fostul procuror general Hassan Ariff, avocata Syeda Rizwana Hasan, specialistă în probleme guvernamentale, Asif Nazrul, scriitor şi profesor de drept, şi Adilur Rahman Khan, militant pentru drepturile omului condamnat la doi ani de închisoare de fostul regim.
Predecesoarea lui Yunus, Sheikh Hasina, în vârstă de 76 de ani, care se afla la putere din 2009, a fugit luni din ţară cu un elicopter. Demisia ei a fost anunţată la televiziune de comandantul armatei, generalul Waker-Uz-Zaman.