Atacantul francez Kylian Mbappé a anunțat că va pleca de la Paris Saint Germain în această vară, potrivit presei franceze. Anunțul urmează să fie făcut și de fotbalist în perioada următoare.
Atacantul, în vârstă de 25 de ani, l-a anunțat pe președintele clubului francez că va pleca la finalul anului de pe "Parc des Princes". Mbappé a fost foarte aproape să se despartă de Paris Saint Germain și în 2022.
De la 1 ianuarie, francezul poate negocia cu orice echipă, în condițiile în care se află în ultimele șase luni de contract. Chiar dacă viitoarea destinație nu este cunoscută încă, sunt șanse foarte mari ca el să ajungă la Real Madrid.
Fabrizio Romano: Propunerea de la Real Madrid a ajuns deja la Mbappé
Jurnalistul Fabrizio Romano, specializat în transferuri, anunță că oficialii de la Real Madrid i-au trimis deja propunerea de contract lui Kylian Mbappé. Potrivit jurnalistului, propunerea de salariu fix făcută de echipa madrilenă pentru atacantul francez este mult mai mică decât cea din vara anului 2022 - și, de asemenea, mai mică decât salariul actual.
”Real vrea ca Mbappé să se alăture clubului în condițiile lor, după ce a petrecut ani de zile în această saga.”, transmite Romano.
🚨⚪️ Real Madrid fixed salary proposal for Kylian Mbappé is way lower than the one made in summer 2022 — and also lower than current salary.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) February 15, 2024
Real want Mbappé to join the club at their conditions after spending years on this saga.
Contract proposal, already in Kylian’s hands. pic.twitter.com/HgAL3BxclJ
Kylian Mbappé a fost transferat de Paris Saint Germain de la Monaco în 2017 pentru 180 milioane de euro. În 290 de apariții pentru parizieni, fotbalistul a înscris 243 de goluri.
La Cupa Mondială din 2022, Mbappé a fost golgheterul competiției.