Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kylian Mbappé, pe urmele recordului lui Miroslav Klose. Capitolul la care l-a depășit deja pe marele Pelé

Atacantul francez Kylian Mbappé a marcat, duminică, în meciul contra Poloniei, al cincilea său gol de la actuala ediție a Cupei Mondiale și golul cu numărul nouă la toate participările sale la Campionatul Mondial de Fotbal.

Astfel, la numai 23 de ani, Mbappé are toate șansele ca, într-o zi, să-l depășească pe Miroslav Klose în topul celor mai buni marcatori din istoria Cupei Mondiale. Fostul atacant german conduce clasamentul marcatorilor all-time, cu 16 goluri.

Cifrele lui Kylian Mbappé

Cu cele nouă goluri reușite până acum la două ediții ale Campionatului Mondial de Fotbal, Mbappé a devenit primul jucător care a marcat atât de multe goluri înainte de vârsta de 24 de ani, doborând un record deținut anterior de Pelé, care avea șapte la acel moment.

Totodată, atacantul francez l-a depășit, cel puțin momentan, pe Cristiano Ronaldo la numărul de goluri marcate la Cupele Mondiale (fotbalistul din Portugalia are momentan opt goluri, marcate de-a lungul a cinci ediții ale Cupei Mondiale) și l-a egalat pe atacantul argentinian Lionel Messi (nouă goluri marcate tot de-a lungul a cinci ediții ale Cupei Mondiale).

În ceea ce privește numărul de goluri marcate pentru naționala Franței, cu dubla reușită în meciul din optimi cu Polonia, Mbappé a ajuns la 33 de reușite în tricoul Les Bleus, cu 19 mai puține decât Olivier Giroud, cel care a devenit duminică cel mai bun marcator din istoria Franței.  

Mbappé: „Această Cupă Mondială este obsesia mea”

Atacantul francez a spus că este „foarte fericit” pentru calificarea Franței în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, însă recunoaște că naționala Les Bleus este „încă foarte departe" de obiectivul pe care şi l-au propus, acela de a rămâne în posesia titlului mondial, cucerit în urmă cu patru ani.

„Această Cupă Mondială este o obsesie. Este competiţia visurilor mele, am şansa să joc, mi-am construit sezonul pe această competiţie, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Am vrut să ajung pregătit pentru acest Mondial şi până acum lucrurile au decurs bine. Dar suntem încă departe de obiectivul pe care ni l-am propus şi pe care mi l-am propus", a decarul naţionalei Franţei, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă vizează trofeul Golden Ball, rezervat celui mai bun jucător al actualei ediţii a Cupei Mondiale, Mbappé a precizat: "Sincer, nu. Singurul obiectiv pentru mine este să câştig Cupa Mondială şi următorul meci. Este singurul lucru la care visez. Am venit pentru a câştiga Cupa Mondială nu pentru a câştiga Golden Ball sau Golden Boot (titlul de golgheter al competiţiei). Dacă le voi câştiga, bineînţeles că voi fi fericit, dar nu pentru asta sunt aici. Sunt aici pentru a câştiga cu echipa Franţei".

Topul golgheterilor all-time la Cupa Mondială

  1. Miroslav Klose (Germania) – 16 goluri
  2. Ronaldo (Brazilia) – 15 goluri
  3. Gerd Muller (Germania) – 14 goluri
  4. Just Fontaine (Franța) – 13 goluri
  5. Pelé (Brazilia) – 12 goluri

Topul golgheterilor all-time la naționala Franței

  1. Olivier Giroud – 52 de goluri
  1. Thierry Henry – 51 de goluri
  2. Antoine Griezmann – 42 de goluri
  3. Michel Platini – 41 de goluri
  4. Karim Benzema – 37 de goluri
  5. David Trezeguet – 34 de goluri
  6. Kylian Mbappé – 33 de goluri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE