Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis se va întâlni cu Zelenski la Summitului Iniţiativei celor Trei Mări de la Vilnius

Preşedintele Klaus Iohannis are, joi, o întrevedere bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, transmite Agerpres.

Summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Cea de-a IX-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) are loc, joi, la Vilnius.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la reuniunea I3M şeful statului va pleda pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord - Sud.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.

Iohannis va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Iniţiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la Bucureşti. Totodată, el va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Klaus Iohannis va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE