Președintele Klaus Iohannis va participa marți și miercuri la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, organizat în Islanda, la Reykjavik.
Reuniunea la nivel înalt se desfășoară sub motto-ul ”Uniţi în jurul valorilor noastre/ Uniţi pentru Europa”. A patra ediție a summitului va sublinia rolul Consiliului Europei în actualul context geopolitic marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, organizaţia responsabilă pentru democraţie, drepturile omului şi statul de drept fiind printre primele instituţii internaţionale care au reacţionat printr-o acţiune concretă, respectiv prin excluderea Federaţiei Ruse din rândul statelor membre, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţială, citat de Agerpres.
Participarea la Summitul de la Reykjavik are o semnificație aparte pentru România deoarece în 2023 se împlinesc 30 de ani de când ţara noastră a devenit stat membru cu drepturi depline al organizaţiei de la Strasbourg. Decizia privind aderarea României a fost luată în anul 1993, la primul Summit al Consiliului Europei.
România, stat fondator al Registrului Internaţional al Daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
În prima zi a summitului, Klaus Iohannis va coprezida, alături de premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, masa rotundă cu tema ”Protejarea democraţiei în vremuri de încercare - riscuri, rezilienţă şi reangajare”. De asemenea, președintele va participa la reuniunea ”Uniţi pentru Ucraina”, găzduită de prim-ministrul Islandei, Katrin Jakobsdottir.
În cursul dezbaterilor generale din cea de a doua zi a summitului, Iohannis va reitera angajamentul faţă de sistemul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi va evidenția rolul pe care Consiliul Europei l-a avut, în cei 30 de ani de apartenenţă a României la organizaţia de la Strasbourg, la consolidarea unei democraţii stabile şi mature în ţara noastră, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
La finalul summitului va fi adoptată Declaraţia de la Reykjavik, care reconfirmă rolul particular al Consiliului Europei în arhitectura multilaterală la nivel european şi internaţional. Cu acest prilej va fi anunţată şi crearea Registrului Internaţional al Daunelor cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, la care România va participa ca stat fondator.