Kevin Spacey s-a prezentat joi în fața Tribunalului Westminster, din Londra.
Actorul de 62 de ani este acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală contra a trei bărbați. Pe lângă acestea, el este învinuit că a determinat o persoană să ia parte la o activitate sexuală cu penetrare fără consimțământ, informează AP.
Incidentele ar fi avut loc în Londra, între martie 2005 și august 2008, iar unul în vestul Angliei, în aprilie 2013. Victimele au acum între 30 și 40 de ani.
Procuratura Coroanei a autorizat luna trecută acuzațiile aduse împotriva lui Spacey. Procurorii mai arată că Spacey a forțat un bărbat să facă sex oral
Acuzația de sex oral are un caracter grav, ceea ce implică trimiterea dosarului către o instanță superioară pentru a fi judecat.
Ce riscă actorul?
Dacă va fi găsit vinovat de agresiune sexuală, acesta riscă o pedeapsă de șase luni de închisoare sau o amendă, însă cealaltă infracțiune este pasibilă de pedeapsa maximă de închisoare pe viață, mai relatează Reuters.
Kevin Spacey, dublu laureat al premiilor Oscar, a fost audiat de poliția britanică în 2019, fiind acuzat de mai mulți bărbați că i-ar fi agresat. Fostul protagonist din House of Cards s-a aflat la conducerea teatrului Old Vic din Londra între 2004 și 2015.
Spacey a câștigat un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul The Usual Suspects, din 1995, și un Oscar pentru rolul de actor principal pentru filmul American Beauty, din 1999.
Cariera lui Spacey a luat o turnură negativă și s-a oprit subit în 2017, când actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe acesta că l-a agresat la o petrecere în anii 1980, pe când Rapp era adolescent. Spacey a negat acuzațiile.