Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kelemen Hunor: „Antonescu este un candidat bun. Coaliția l-a rugat să vină înapoi în politică”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Euronews că revenirea lui Crin Antonescu în cursa prezidențială a adus o accelerare și o revigorare a campaniei, având în vedere că acesta a intrat mai târziu în competiție față de alți candidați.

Hunor a subliniat că este nevoie de armonizare în cadrul coaliției care îl susține pe Antonescu și că echipa de campanie trebuie să acționeze mai rapid.

„E normal să fie o accelerare, să fie o revigorare, fiindcă domnul Antonescu a intrat ultimul în campanie, alții sunt în campanie de un an de zile sau de luni bune. Este și o situație relativ nouă, fiindcă o coaliție, o alianță susține un candidat și de aceea e nevoie de o armonizare”, a declarat Kelemen Hunor.

Hunor: PSD și PNL au suferit un șoc în urma alegerilo prezidențiale și parlamentare

El a precizat că în curând campania va intra în linie dreaptă, iar lucrurile se vor așeza. Totodată, a recunoscut că atât PSD, cât și PNL au resimțit un „șoc” în urma alegerilor anterioare și că startul campaniei actuale a fost întârziat.

Dacă pot să spun așa, am plecat la drum cu o oarecare întârziere, dar recuperăm și vrem să câștigăm și vom câștiga”, a afirmat liderul UDMR.

Hunor a vorbit și despre experiența politică a lui Crin Antonescu, dar și despre necesitatea ca echipa sa să accelereze ritmul campaniei.

Dincolo de experiența lui Antonescu – și e foarte important când vorbim de alegerile prezidențiale de experiență politică, cunoașterea instituțiilor și a ce ai de făcut – sunt multe atuuri pentru Antonescu, dar echipa trebuie să se miște mai repede, cu o viteză mai mare. Antonescu abia în ianuarie și-a făcut cont pe Facebook, pe TikTok, el se retrăsese din politică. Noi l-am chemat pe Antonescu să vină înapoi, el nu căuta această campanie și această candidatură. Coaliția l-a rugat să vină înapoi. Din acest punct de vedere, era nevoie de o acomodare și de o pregătire a acestei campanii. Cred că Antonescu e un candidat bun.”, a adăugat acesta/

În final, Kelemen Hunor a subliniat că Antonescu este conștient de nemulțumirea oamenilor față de „politica veche”, dar a insistat asupra importanței experienței în funcțiile publice:

„Este conștient că oamenii s-au săturat de politica veche, dar politica se face cu oameni care au experiență, nu cu oameni care învață politică la locul de muncă.”, a conchi el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE