Președintele american Joe Biden a denunțat „acțiunile coercitive și tot mai agresive” ale Chinei față de Taiwan și și-a exprimat îngrijorarea privind respectarea drepturilor omului de către Beijing în Xinjiang, Tibet și Hong Kong cu ocazia primei întâlniri pe care a avut-o omologul său chinez Xi Jinping.
Joe Biden și Xi Jinping s-au întâlnit luni, în Bali, cu ocazia summitului G20, găzduit de Indonezia. Aceasta a fost prima întâlnire bilaterală SUA-China, de la alegerea președintelui american în 2021, pentru a relansa dialogul dintre cele două mari puteri, în pofida tensiunilor puternice în privința statului insulei Taiwan.
În pofida rivalității dintre SUA și China, Joe Biden și Xi Jinping s-au declarat pregătiți pentru dialog. De altfel, liderul de la Casa Albă a afirmat că speră să evite un "conflict" între Beijing şi Washington, notează agenția AFP, citată de Agerpres.
La începutul întâlnirii bilaterale, Biden a spus că vrea „să gestioneze diferendele şi să evite transformarea competiţiei în conflict", în vreme ce Xi Jinping a apreciat că "nimic nu înlocuieşte" o discuţie faţă în faţă şi s-a declarat pregătit pentru un dialog "sincer" asupra problemelor strategice, căci cele două ţări trebuie "să găsească direcţia bună".
„Sunt pregătit să am o conversaţie sinceră şi aprofundată asupra problemelor de importanţă strategică pentru relaţia dintre China şi Statele Unite ale Americii cu privire la toate problemele de importanţă globală şi regională", a spus președintele chinez.
Biden i-a reproșat lui Xi atitudinea agresivă a Chinei față de Taiwan
În timpul discuțiilor care au durat trei ore, Joe Biden a avertizat că SUA „vor continua să opună o concurenţă viguroasă” Chinei. În schimb, președintele democrat a precizat că „trebuie lăsate deschide canalele de comunicare", se arată într-un comunicat al Casei Albe.
Biden nu a ezitat să denunțe acţiunile "agresive" ale Chinei faţă de Taiwan, care, din punctul său de vedere, subminează pacea şi securitatea în regiune.
De celalată parte, președintele chinez, Xi Jinping l-a avertizat pe omologul său american „să nu se depăşească linia roşie” în problema Taiwanului.
„Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, soclul fundamentului politic al relaţiilor sino-americane şi prima linie roşie care nu trebuie depăşită în relaţiile chinezo-americane", l-a atenţionat Xi pe Biden, potrivit agenției chineze Xinhua.
Mai mult, liderul de la Casa Albă și-a exprimat „îngrijorările sale în ceea ce priveşte atitudinea provocatoare" a Coreei de Nord, amintind că "toţi membrii comunităţii internaţionale" trebuie să "încurajeze" Phenianul "să acţioneze în mod responsabil".
SUA și China se opun folosirii armei nucleare în Ucraina
Joe Biden și Xi Jinping au convenit asupra „opoziției” față de folosirea armelor nucleare în războiul din Ucraina. În schimb, Beijingul refuză să condamne invazia rusă, ordonată de președintele Vladimir Putin.
„Preşedintele Biden şi preşedintele Xi şi-au reiterat acordul asupra faptului că un război nuclear nu ar trebui să aibă loc niciodată şi nu poate fi niciodată câştigat, şi au subliniat opoziţia lor faţă de orice recurgere sau ameninţare de recurgere la arme nucleare în Ucraina", a mai precizat Casa Albă.
În ultimii trei ani, rivalitatea dintre SUA și China, cele mai mari economii mondiale, s-a intensificat, în condițiile în care Beijingul câștigă putere și siguranță, punând astfel sub semnul întrebării leadershipul american şi situaţia geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.