Cel puțin 15 oameni au murit și alți 23 au fost răniți într-un atac masiv al Israelului în centrul capitalei libaneze, Beirut. Armata Israelului a bombardat și zona de sud a Libanului, dar și o tabără de refugiați din Fâșia Gaza.
Atacul Israelului a venit chiar în timp ce diplomații fac eforturi pentru a ajunge la un eventual acord de încetare a focului. Atacul asupra unei clădiri rezidențiale a fost atât de puternic încât s-a resimțit în întreaga capitală.
Israel, atac masiv cu rachete în capitala Libanului, Beirut
Amploarea bombardamentelor și faptul că nu a existat niciun avertisment indică faptul că ținta ar fi fost un comandat Hezbollah, spun experții. Armata israeliană nu a comentat.
Echipajele de urgență au intervenit la fața locului, căutând eventuali supraviețuitori printre dărâmături.
Walid Al-Hashash, șeful unității de apărare civilă: „Zona este rezidențială, cu clădiri foarte apropiate și străzi înguste, ceea ce face situația dificilă. Lucrăm cu excavatoare, iar lucrările sunt în desfășurare, așa că nu pot estima când vor fi finalizate. Acum trebuie să efectuăm o căutare și o inspecție amănunțită a tuturor clădirilor din jur, pentru a ne asigura că nu a fost omis nimic."
Este al patrulea atac asupra Beirutului, în mai puțin de o săptămână. Escaldarea tensiunilor are loc în timp ce trimisul special al Washingtonului a mers în Orientul Mijlociu în încercarea de a media o încetare a focului între Israel și Hezbollah. Ministerul libanez al sănătății susține că, de la debutul conflictului, 3.500 de oameni au fost uciși în atacurile Israelului și peste 15.000 au fost răniți. Forțele israeliene au lovit și în provinciile de sud ale Libanului.
În același timp, armata israeliană a bombardat și tabăra de refugiați de la Khan Younis, din Fâșia Gaza. Mai multe persoane au fost ucise, iar majoritatea răniților sunt femei și copii.
Bombardamentele au avut loc la doar două zile după ce Curtea Penală Internațională de la Haga a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu și a fostului ministrul al Aparării Yoav Gallant pentru crime de război.