Gărzile Revoluționare iraniene au sechestrat un petrolier ce transporta 11 milioane de litri de combustibil de contrabandă în Golful Persic. Căpitanul şi echipajul petrolierului străin sunt reţinuţi pentru a finaliza investigaţia şi procedurile legale.
Șeful justiției din provincia Hormozgan, Mojtaba Ghahremani, a declarat că forțele IRGC au urcat la bordul navei și au descoperit că aceasta transporta 11 milioane de litri de petrol. Incidentul este în curs de investigare, a declarat Ghahremani.
Oficialul nu a identificat numele navei și nici sub ce pavilion al țării naviga, informează Times of Israel.
Iranul, care are unele dintre cele mai scăzute preţuri la combustibil din lume, datorită unor mari subvenţii şi căderii valorii monedei naţionale, luptă împotriva contrabandei de combustibil pe uscat către ţările învecinate şi pe mare spre statele arabe din Golf.
Forțele navale iraniene au oprit recent mai multe nave care făceau contrabandă cu petrol pe culoarele maritime din Golf, potrivit unor rapoarte iraniene. Golful Persic este o rută des utilizată pentru transportul maritim al petrolului din întreaga lume.
De ce acționează astfel Iranul
SUA s-au retras în 2018 din Acordul Nuclear, care ridica o parte a sancțiunilor impuse Teheranului în schimbul unor limitări asupra programului său nuclear (menite să împiedice producerea unei arme nucleare).
SUA au reimpus sancțiuni dure, iar Iranul a răspuns prin renunțarea la o serie din angajamentele prevăzute de Acord și ulterior prin denunțarea acestuia. Discuțiile relansate de UE pentru a reveni la termenii Acordului interior nu au dus la o nouă înțelegere.
De atunci, valoarea monedei iraniene, rialul, s-a prăbușit până la minime istorice.
Incidentul nu este primul de acest tip, la începutul lunii octombrie ministerul iranian de Externe a declarat că echipajul unuia dintre cele două petroliere grecești sechestrate de forțele armate iraniene în luna mai a fost înlocuit.
Gărzile Revoluționare au sechestrat navele în Golf la câteva zile după ce Grecia a declarat că va livra petrol iranian pe care îl obținuse de pe un petrolier rusesc către Statele Unite.