Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Iohannis, la summitul aniversar NATO: Suntem pregătiți să luăm decizii despre creșterea securității

Prezent la summitul aniversar NATO de la Washington, Klaus Iohannis a scris într-o postare pe Facebook că liderii aliaţi sunt „pregătiţi pentru dezbateri substanţiale şi decizii ferme pentru creşterea securităţii colective şi a rezilienţei”.

Iohannis, la summitul aniversar NATO: Suntem pregătiți să luăm decizii despre creșterea securității

La 75 de ani de la înființare, NATO se dovedește mai necesară ca oricând. În Europa este un război, Rusia a invadat Ucraina, un altul se desfășoară în Orientul Mijlociu, iar în Pacific, agresivitatea Chinei și dorințele hegemonice aduc noi motive de preocupare.

Tocmai de aceea, la reuniunea NATO de la Washington, vor fi discutate mai multe teme importante pentru viitorul Alianţei, între care şi un pachet substanţial de sprijin pentru Ucraina. Preşedintele Iohannis participă miercuri şi joi la întrunirea crucială.

„Astăzi începem la Washington, D.C., summitul aniversar al #NATO, esenţial pentru promovarea agendei noastre aliate ambiţioase şi a unităţii transatlantice. Suntem pregătiți pentru dezbateri substanțiale și decizii ferme pentru creșterea securității colective și a rezilienței”, se arată în postarea pe Facebook făcută de Administrația Prezidențială.

Iohannis va fi întâmpinat miercuri, în jurul prânzului, la sosirea la lucrările summitului NATO, de secretarul general NATO Jens Stoltenberg şi de preşedintele american Joe Biden.

Pe seară, președintele României va participa, la Casa Albă, alături de liderii celorlalte state membre, la un dineu organizat de Biden.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE