La Muzeul Tehnic din București a fost inaugurată, joi, o expoziție care celebrează activitatea de inventator a marelui savant român Henri Coandă. Unele dintre exponate sunt văzute de public în premieră. Vorbim despre unele dintre cele mai cunoscute invenții ale savantului, la nivel mondial, invenții care au marcat decisiv evoluția tehnologică a omenirii în secolul XX.
Efectul Coandă, avionul cu reacție, aerodina lenticulară, prima clădire antiseismică, dar și un sistem de transport în tub vidat sunt doar câteva dintre invențiile unuia dintre cei mai renumiți savanți români: Henri Coandă. Inventator și vizionar, acesta a primit recunoaștere la nivel global, în zeci de domenii ale tehnicii.
Emil Ivănescu, președinte Ordinul Arhitecților, București: „Cel puțin la începutul secolului al XX-lea a inovat foarte mult și în zona de construcții și ăsta este puțin cunoscut chiar și de către noi, din zona asta profesională. Și multe dintre lucrările din zona construcțiilor sunt făcute împreună cu arhitecți. De exemplu, construcția antiseismică, blocuri de 700 de apartamente, împreună cu arhitectul francez Dupre, a fost realizată în anii '20, 1928, pe fondul crizei de construcții de după Primul Război Mondial. Aceste tehnologii erau topul, erau o avangardă.”
Peste 2.000 de invenții care îi aparțin lui Henri Coandă
Sunt 2.608 de invenții care îi aparțin lui Henri Coandă. 250 dintre acestea sunt considerate a fi foarte importante pentru tehnica mondială. De-a lungul vieții, savantul român a primit nu mai puțin de 700 de brevete de inventator.
La Muzeul Tehnic din București, 50 de ani de invenții semnate de Henri Coandă sunt aniversate în cadrul unei expoziții. Publicul poate admira, în premieră, machetele unor proiecte realizate de savantul român.
Laura Albani, director Muzeul Tehnic: „Toți am fost fascinați de scrierile lui Jules Verne, de la marile călătorii spuse, până la cele făcute, pentru că multe s-au realizat. La Coandă se întâmplă altceva. Ce ar fi să avem transportul tubular, care în 10 minute te poate duce de la București la Ploiești?”
O astfel de invenție există și îi aparține chiar lui Henri Coandă. În urmă cu exact 50 de ani savantul român a făcut un experiment. A creat un sistem de transport rapid prin tuburi vidate. În prezent, proiectul lui Coandă l-a inspirat pe Elon Musk pentru testarea conceptului Hyperloop, adică o modalitate de transport de la o destinație la alta, într-un timp record.