Ștefan Caraman este cunoscut ca dramaturg, prozator și publicist. El și-a făcut debutul literar în 1994 la revista Flacăra, în rubrica Mașina de scris.
Este recunoscut în mediul teatral pentru piesele sale, printre care se numără "Aeroport", "Întoarcerea de acasă" și "Colonia Îngerilor" (care a câștigat premiul UNITER în 2005).
Chiar dacă și-a finalizat studiile la Academia de Științe Economice, pasiunea pentru cuvinte l-a captivat pe deplin, iar creațiile sale continuă să trăiască fie în paginile cărților, fie pe scenele teatrelor din România.
Pentru Ștefan Caraman, dragostea pentru scris a început încă din copilărie și a fost alimentată de persoane și circumstanțe care i-au recunoscut talentul și l-au încurajat să-și urmeze pasiunea:
“Dragul pentru scris este din copilărie. Știu că prin clasele primare am scris un carnețel cu poezii. Tovarășa învățătoare îl luase pentru a publica niște poeme în Cutezătorii, revista pionierilor din România, în anii ’70 – ’80. Puțin mai târziu, prin clasele superioare, am avut o profesoară de limba română pe care n-am să o uit toată viața. Ea mi-a cultivat gustul pentru scris și îmi spunea mereu, la orele de română, când era vorba de compuneri, că scriu deosebit sau diferit față de colegi. La un moment dat, am scris o piesă de teatru împreună cu câțiva dintre colegi. Trebuia să mergem cu piesa la Cântarea României, la Tulcea. Am ajuns la Cântarea României, însă n-am mai jucat piesa. Am stat în culise și am mâncat tortul.
După anii ’90, a început curentul rock în România și a apărut revista Rocker. M-am întâlnit cu Doru Ionescu, cel care a făcut revista, și m-a invitat să scriu. Apoi, Andrei Partoș m-a descoperit și i-am plăcut. Atunci scotea Revista Pop, Rock & Show, unde am avut rubrică permanentă. Scriam un soi de literatură pornind de la pretextul muzical. Atunci aveam deja 20 și ceva de ani. A fost prima întâlnire, de fapt, cu literatura. În revista Flacăra, pe care cândva o citeam în liceu, Alex Ștefănescu avea o rubrică, Mașina de scris, prin care căuta debutanți. M-a publicat și a zis că proza românească s-a născut la Tulcea. Tot datorită lui a apărut și prima mea carte la Arad, Suflet de Rocker”, a spus Ștefan Caraman.
Cum influențează muzica procesul creativ
Creativitatea este un proces complex și adesea imprevizibil, marcat de momente de inspirație care pot apărea în cele mai neașteptate momente. Pentru Ștefan Caraman, aceste scântei de inspirație sunt esențiale, transformându-se treptat în opere literare sau piese de teatru:
“În fiecare moment, mai ales dimineața, când apare câte o idee, o poveste sau o imagine care te inspiră, după o oră, două, ți se pare că e cea mai proastă, însă una dintre ele rezistă, te chinuie, te bântuie. Asta înseamnă că, la un moment dat, o să nească un roman, o proză sau o piesă de teatru. De exemplu, ca să scriu un text de teatru, pentru mine nu durează mai mult de două săptămâni. Pentru "Scrisori către Rita" am scris un an de zile. Ideile vin și eu doar le pun pe hârtie”.
Ștefan Caraman își găsește în muzică nu doar motivația, ci și un partener constant în călătoria sa literară:
“Eu sunt foarte mare ascultător de muzică pop, jazz, rock, sunt colecționar. Să știi că muzica bună are și texte foarte bune. Când scriu, permanent stau cu căștile pe urechi. Genul meu favorit este rock-ul progresiv. Trupa mea de suflet a fost și a rămas YES. Rock-ul progresiv a avut perioada de aur între anii ’69 și ’77. YES, King Crimson, Jethro Tull, Van der Graaf Generator, Gentle Giant le-am ascultat de atâtea ori și tot mi se pare că îmi spun lucruri noi. Eu asociez textele mele cu muzica, cu sunetul. Textul trebuie să aibă muzicalitate.”
Pentru Ștefan Caraman, scrisul nu este o simplă activitate, ci un proces organic care nu se conformează limitelor stricte impuse de deadline-uri. Această abordare liberă i-a permis să își lase creativitatea să curgă natural, fără presiunea timpului:
“M-am setat să nu am deadline-uri în literatură. Am scris când am vrut să scriu, când am avut ceva să spun. Mi-am dat timp exact cât mi-a cerut textul respectiv. Dacă el n-a vrut să meargă mai departe, l-am abandonat. Rar am scris o piesă de teatru la comandă. Dar în ceea ce privește partea literară, nu am avut deadline-uri. Cartea "Scrisori către Rita", în schimb, am început-o pe 1 ianuarie 2009 și mi-am dat ca termen 31 decembrie. Am scris cartea într-un an de zile.”
Scrisori către Rita, când viața devine literatură
"Scrisori către Rita" de Ștefan Caraman este o carte profund personală și introspectivă, ce combină ficțiunea cu realitatea într-o manieră sinceră și curajoasă:
“Aproape toți cititorii au întrebat dacă este vorba despre mine sau despre poveștile mele în cartea "Scrisori către Rita". Sunt lucruri care mi s-au întâmplat, lucruri despre care am aflat de la prieteni sau sunt lucruri pe care aș fi vrut să le trăiesc, pe care le-am simțit foarte aproape de mine. E o carte foarte sinceră, curajoasă. Dacă reușești să treci de primul strat care te-ar putea șoca, pentru că este scrisă foarte dezinhibat, vei fi plăcut surprins. Mai multă lume mi-a reproșat că e o carte vulgară. Eu cred că vulgaritatea e o chestiune de context și nu de limbaj. Până la urmă, dacă eu am avut curaj s-o scriu, cer cititorului atât, să fie și el curajos să o citească. Cartea are adâncimi. Când trăiești niște lucruri și te duci în intiriorul tău și le transmiți pe hârtie, n-are cum să fie ceva superficial. Sunt foarte apropiat de ceea ce scriu, sunt foarte eu acolo. Orice artist trebuie să fie în ceea ce produce, că e muzician, scriitor sau pictor. Dacă e la distanță, e manufactură, e un produs de vânzare și atât.”
Adaptarea la schimbările constante din domeniile teatral și literar este o provocare cu care mulți autori se confruntă. Într-o industrie aflată într-o continuă evoluție, a ține pasul cu preferințele publicului și cu tendințele emergente poate fi dificil:
“Mi se pare că e mai greu să vinzi o piesă azi. A fost greu în România întotdeauna să vinzi o piesă ca autor român. Exceptând teatrul independent, care merge foarte mult pe piesă nouă, românească, sunt teatre în România unde, dacă te uiți pe stagiune, în ultimii cinci ani n-au nicio piesă românească contemporană.”
“Întoarcerea de acasă” a devenit una dintre cele mai jucate piese ale sale, fiind montată inițial la Arad de regizorul Ștefan Iordănescu, cu actrița Carmen Vlaga-Bogdan în rol principal, în urmă cu aproximativ 15 ani. În 2020, Carmen Vlaga-Bogdan a decis să reia spectacolul la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, dorind să exploreze rolul din nou, cu bagajul de experiențe acumulate în acești ani.
Povestea trilogiei "Aeroport" exemplifică tendința de a aduce teatrul în locuri neconvenționale. Premiera piesei "Aeroport II", regizate de Alexandru Nagy, nu s-a petrecut pe o scenă tradițională, ci în terminalul nou al Aeroportului Henri Coandă:
“După ce am scris prima piesă, am simțit că n-am terminat-o și am mai scris și partea a doua, care se numește “Ne vom revedea în anul care a trecut” sau “Aeroport II”. Am simțit nevoia să scriu și partea a treia, care mi se pare cea mai romantică, “Just call me baby” se numește.”
Ștefan Caraman a făcut o pauză de aproape patru ani de la ultima sa apariție editorială. Cu toate acestea, a reînceput să lucreze la o nouă carte de povestiri scurte, semn că creativitatea își caută din nou expresia în forme noi.
