Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Incident feroviar grav în Barcelona. Peste 20 de persoane rănite, după ce un tren regional și o locomotivă s-au ciocnit

Un incident feroviar grav a avut loc în nord-estul Spaniei. În urma impactului, nu mai puțin de 22 de persoane au fost rănite și duse la spital, potrivit AP.

Coliziunea dintre trenul regional de pasageri şi locomotivă a avut loc duminică noaptea în apropierea oraşului Vila-Seca, la sud de Barcelona.

Guvernul catalan a anunţat că cinci dintre cele 22 de victime se aflau în stare gravă, iar în tren se aflau 75 de pasageri.

Compania spaniolă de infrastructură feroviară Adif susține că locomotiva trenului de marfă a avut o problemă la frâne care a dus la producerea accidentului.

Până în acest moment nu au fost raportate decese, dar autoritățile demarează o anchetă în acest caz.

Într-un incident similar, care a avut loc în luna mai, mecanicul trenului a murit şi cel puţin 85 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un tren de marfă şi un tren de pasageri în staţia Sant Boi de Llobregat din Barcelona.










ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE