Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Grupa de sânge, trecută pe buletinele românilor. La fel și factorul Rh

Pe noile cărți de identitate ale românilor ar putea fi afișată grupa sanguină, dar și factorul Rh, potrivit unui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.

Astfel, pe lângă datele obișnuite care apar în prezent pe buletine, cum ar fi numele și prenumele titularului ori CNP-ul, printre altele, vor apărea atât grupa de sânge, cât și factorul Rh, potrivit proiectului de lege inițiat de AUR, ce a trecut, joi, de primul vot, cel al senatorilor. O să fie valabil atât pentru cartea de identitate simplă, cât și pentru cea electronică.

Inițiatorii legii susțin că informațiile ar fi folositoare în cazul victimelor accidentelor rutiere și nu numai.

„Cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”, a scris avocatnet.ro.

Proiectul de lege urmează să ajungă la dezbateri în Camera Deputaților, care este for decizional, apoi urmează să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial. Dacă legea va fi adoptată, se revine la o practică de dinainte de 1989, atunci când pe actele de identitate ale românilor erau trecute aceste date.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE