Germania va ajuta financiar Kievul să producă rachete cu rază lungă de acțiune, anunță cancelarul Friedrich Merz, care l-a primit la Berlin pe Volodimir Zelenski. Armamentul va fi fabricat în Ucraina, de specialiștii militari locali, fără restricții referitoare la distanța la care pot lovi proiectilele.
Germania va cumpăra armament din Ucraina
Noua colaborare financiară și militară între Berlin și Kiev va permite Ucrainei să se apere pe deplin, inclusiv împotriva țintelor militare din afara teritoriului național. Declarația a venit de la cancelarul Friedrich Merz într-o conferință de presă alături de președintele Zelenski.
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: Vom continua sprijinul nostru militar și chiar îl vom crește, astfel încât Ucraina să poată continua să se apere împotriva acestei agresiuni ruse, acum și în viitor. Și vreau să subliniez ceva nou în acest context. Finantăm o parte considerabilă din acoperirea Starlink a țării (furnizarea de internet). Iar miniștrii noștri ai apărării semnează un memorandum de înțelegere privind achiziționarea de sisteme de arme cu rază lungă de acțiune produse de Ucraina. Nu vor exista limite de rază de acțiune pentru acestea. Ucraina va putea să se apere pe deplin, inclusiv împotriva țintelor militare din afara propriului teritoriu.
Cât privește sancționarea Rusiei și lipsirea acesteia de banii cu care să ducă mai departe războiul, șeful guvernului federal promite că Germania va face tot ce poate pentru a preveni repunerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2, cel care ar putea duce gaze din Rusia în Europa. De partea sa, Volodimir Zelenski cere NATO să invite Ucraina la următorul summit din iunie.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: La fel ca dumneavoastră, aș dori să am o conversație complet deschisă cu partenerii noștri, cu privire la participarea Ucrainei la acest summit (al NATO). Cred că acest lucru este corect și onest. În opinia mea, dacă Ucraina nu este prezentă la summitul NATO, atunci aceasta va fi victoria lui Putin, dar nu asupra Ucrainei, ci asupra NATO. Prin urmare, decizia este la latitudinea partenerilor.
Germania este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după Statele Unite ale Americii. Cancelarul Merz s-a implicat în eforturi diplomatice pentru a încerca să obțină o încetare a focului și să mențină intact sprijinul occidental pentru Ucraina de când a devenit liderul Germaniei în urmă cu trei săptămâni.