Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Georgescu, despre desecretizarea CSAT, „încercări de Maidan”, minerit sau scutul de la Deveselu: „Poate Rusia va fi prietenă cu Ucraina”

Decretizarea documentelor din ședința CSAT a fost comentată și de Călin Georgescu. Candidatul la alegerile prezidențiale, vizat de acea desecretizare, este convins că totul este o încercare disperată a celor care fac parte din sistem. La fel ca și frontul comun făcut de partide împotriva sa.

Călin Georgescu: „E o demonstrație totală că sistemul este într-o disperare totală”

Călin Georgescu: „Pentru sistem, voi aduce ceasul. Adică va fi ordine, disciplină și cuvinte puține.

Am văzut discursul lui Ciolacu, că o susține pe Lasconi. E o demonstrație totală că sistemul este într-o disperare totală, că asistăm la falimentul unui sistem de 35 de ani. S-au unit rapid în fața a ceea ce sistemul consideră pericol. Ei nu pot accepta că un sistem nu se poate baza pe zahăr, pe ulei, sau pe altele. Suntem cu o datorie de peste 200 de miliarde, pe care nu i-am văzut niciodată în ce s-au investit. Vreau să fiu un om simplu între oameni, cu păcatele mele. Nu inventez nimic, nu vreau să am mască, vreau să fiu un conducător divin, nu un președinte.

Cred că e prima oară în lume când se încearcă o acțiune a statului împotriva unui candidat, prin orice mijloace, ca să fie oprit. Descretizarea trebuia făcută pe călătoriile lui Johannis, pentru excursiile lor. Nu au convocat CSAT pentru Ucraina, ci împotriva unui candidat care nu are voie să câștige. Este o disperare mare a sistemului care mi-ar plăcea să răspundă după alegeri. Dreptatea lui Dumnezeu nu coincide cu dreptatea lor. Ei asta nu înțeleg. (...) Aceste acțiuni sunt disperate, aduse la un mod total primitiv", a spus Călin Georgescu, la Realitatea Plus.

Candidatul pentru funcția de președinte al României a comentat și posibilitatea existenței unor noi proteste la adresa sa. El le-a comparat cu protestul Euromaidan, din Ucraina.

„Aș dori să menționez din start, pentru că am auzit și eu de încercări de Maidan posibile mâine și duminică. De aceea, mă adresez poporului român: nu le faceți pe plac, nu intrați în jocul lor, stați liniștiți în case. Avem nevoie de liniște socială. Lucrurile vor merge bine pentru că Dumnezeu nu lasă poporul român”, a spus Georgescu.

Tema scoaterii României din Uniunea Europeană și din NATO a fost din nou vehiculată de multe persoane, după discursul ultranaționalist al lui Georgescu. El a ținut să explice această problemă.

„Nu există, nu doresc și nu va exista această dorință de a scoate România din UE și NATO. E doar dorința de a negocia în orice situație avantajul României și bunăstarea poporului român. De această dată vom discuta de la egal la egal și vom sta în picioare, nu în genunchi. Nu stăm în genunchi în fata numănui. Toată această politică externă a României din ultimii ani demonstrează nu doar lipsa de inteligență ci și o abatere crasă de la interesul național”, a explicat Georgescu.

Alte probleme abordate de Georgescu:

  • „Cu scutul de la Deveselu, nu există nicio variantă de a elimina așa ceva. Pe mine mă interesează exact despre ce e vorba. În momentul în care, după ziua de duminică, dacă aș fi votat, să văd situația, să o îmbunătățesc, dacă e nevoie, să înțeleg că o pace durabilă înseamnă o armată bună, dar înzestrată tehnologic. Nu am aceste intenții, ci doar intenții de a îmbunătăți lucrurile și de a vedea exact ce s-a întâmplat. Pacea durabilă înseamnă o armată consistentă, puternică. Am nevoie să știm precis despre Deveselu. Lucrurile trebuie foarte bine clarificate. Nu poți trece mai departe de interesul națiunii.”
  • „Mă identific absolut total cu această gândire a lui Trump, suntem pentru o pace totală. Războiul din Ucraina trebuie oprit urgent.”
  • „Majoritatea parlamentară va trebui să propună prim-ministrul. Pe baza calităților morale, profesionale și a programului de apă și energie, care va fi discutat cu partea politică - pe baza acestui document, eu voi fi votat - vom ajunge la un consens pentru binele și bunăstarea poporului român. Partidele se vor ralia, se vor supune dorinței poporului român. Nu se întâmplă acum, dar după data de 8, lucrurile se vor liniști.”
  • „Nu suntem yes men-i. De aceea mi-am dat demisia din toate instituțiile internaționale.”
  • „Aproape tot stafful meu e acuzat de dictatură, legionarism, nu mai știu ce să inventeze. E vorba de o umilință de neimaginat, adică tot poporul român e extremist, e legionar. Poate ar trebui să-și facă griji că peste 20% din populația țării trăiește sub nivelul sărăciei.”
  • „10% dintre copiii de 13-14 ani consumă droguri. Vă asigur că acest lucru va lua sfârșit. Ne mor tinerii din cauza drogurilor. Voi lua legătura cu Trump pentru asistență.”
  • „Pe Dughin îl cunosc, sigur. L-am întâlnit când am avut o discuție legată de clubul de la Roma, într-un context foarte larg. L-am întâlnit o dată în Elveția sau cred că la Viena. Apoi într-un alt context, cu alte persoane. Categoric că era toată elita culturală la vremea aceea și se dorea o discuție legată de problemele imediate ale clubului de la Roma. Nu s-a consolidat nimic atunci, am avut o discuție. Nu există așa ceva (n.r.: ceea ce scria pe contul asociat lui Dughin), pot să garantez asta cu viața mea.”
  • „Mineritul trebuie redeschis, noi trebuie să-l scoatem de acolo. Gazele de șist - asta e o aiureală care nu poate să stea în picioare, din motive tehnologice. Drept dovadă, America se confruntă cu probleme mari din acest punct de vedere.”
  • „Nu se pune problema naționalizării, ci să recuperăm tot ce se poate recupera din ce a fost privatizat. Toate aceste foste întreprinderi de stat au fost vândute pe bani de nimic, ca apoi să fie la fier vechi. Noi nu avem bănci românești. Dorința mea e să avem 80% bănci românești și 20% bănci străine.”
  • „Dacă astăzi Rusia antagonizează cu Ucraina, poate mâine vor fi prieteni. De unde știți că nu? Asta este arta și am învățat-o și eu de la cineva.”
  • „Dacă noi aveam azi moneda euro, eu azi nu mai eram prezent în această competiție, pentru că era inutil, nu mai aveam ce să facem.”
  • „Voi milita pe acest lucru, pe Schengen. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ziua de duminică. Cert e că voi milita pentru asta. În primul rând, Schengenul terestru nu a fost blocat de Occident, adică de Austria, ci de clasa politică românească, care își vedea periclitate businessurile de la graniță. Despre asta e vorba.”
  • „Nu (n.r. nu e de acord să trimită trupe în Ucraina). Dezideratul meu esta pace totală. Și cu apelarea la Trump, acest lucru se va întâmpla. Este foarte insistent acest capitol, care nu este cel mai important. Este foarte precis răspunsul. NATO, construit în 1994, a avut un singur obiectiv, să fie pe bază de apărare. E foarte bine că suntem în NATO. Eu nu sunt pentru ca NATO să fie unul agresiv. Ar īnsemna că toată constituția acestei organizații se schimbă în timpul jocului. Pentru mine, obiectivul este stabiltatea totală a poporului român. Neutralitatea statului român este prioritar.”
  • „Sunt foarte sigur că voi câștiga, dar cu smerenie și modestie.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE