Ambasadele Franței, Germaniei, Spaniei și Olandei în României au transmis țării noastre mesaje de solidaritate în interval de câteva ore, ca răspuns la criticile venite din partea unor membri ai Administrației Trump, vicepreședintelui JD Vance și Elon Musk, referitoare la decizia de anulare a alegerilor prezidențiale. Mesajele au fost transmise și în contextul inculpării lui Călin Georgescu pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Sprijin european pentru România
„Ca parteneri strategici, România și Spania susțin ferm respectul pentru independența justiției. Separarea puterilor în România este o piatră de temelie a statului de drept, asigurând integritatea proceselor democratice”, a scris, pe X, Ambasada Spaniei în România.
„Franța își reafirmă solidaritatea cu România, stat de drept, care respectă separarea puterilor și independența justiției. Aceste principii sunt fundamentale pentru democrațiile noastre”, a scris și Ambasada Franței, tot pe platforma X.
De asemenea, ambasadorul Germaniei a spus că „România este un partener de încredere al Germaniei în UE și NATO. Ambele state împărtășesc valori democratice și credință fermă în statul de drept. Și amândouă respectăm justiția independentă”.
„Olanda recunoaște munca grea pe care România a făcut-o pentru consolidarea sistemului judiciar. În calitate de parteneri UE și NATO, împărtășim valori comune. Avem încredere în democrațiile noastre și în funcționarea instituțiilor statului”, este și mesajul Ambasadei Olandei.