Un incident cu o dronă de tip Reaper, de fabricaţie americană, a avut loc în spaţiul internaţional aerian de deasupra Mării Negre. Două avioane ruseşti Su-27 au efectuat o interceptare catalogată, de americani, drept „nesigură şi neprofesionistă”. Ca urmare, drona a fost doborâtă, iar relațiile dintre Statele Unite și Rusia au devenit mai tensionate.
Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că Rusia va încerca să recupereze drona americană doborâtă deasupra Mării Negre. Oficialul rus a descris incidentul drept o confirmare a "participării directe" a SUA în războiul din Ucraina. Între timp, miniştrii Apărării rus şi american Serghei Şoigu şi Lloyd Austin au o conversație telefonică pe marginea acestui subiect.
Fostul Comandantul Suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), în perioada 2013 – 2016, Philip M. Breedlove, consideră că nu vorbim despre un accident în acest caz, ci despre o decizie politică și/sau operațională a Rusiei de a doborî drona. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe realizate de Council on Foreign Relations.
„Cred că primul lucru pe care trebuie să îl facem (Statele Unite) este să stabilim exact ce s-a întâmplat. Există două scenarii cu privire la acest lucru. Primul este legat de o eroare umană din partea operatorului dronei, care a avut ca rezultat o coliziune. În cazul celuilalt scenariu vorbim despre o decizie politică și/sau operațională a Rusiei de a interfera în mod fizic cu drona. Pe măsură ce aflăm mai multe detalii despre acest incident din Marea Neagră descoperim că de fapt asta s-a întâmplat. Coliziunea nu s-a produs în timpul interceptării, ci într-un mod deliberat.
În ceea ce privește recuperarea dronei, cred că noi (Statele Unite) ar trebui să ajungem primii și să o recuperăm înaintea rușilor”, a spus generalul.