Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Focul lui Sumedru - o tradiție păstrată de peste 2.000 de ani. Ceremonialul marchează începutul noului an pastoral

O tradiție veche de peste 2.000 de ani este păstrată în mai multe zone din țară. Focul lui Sumedru sau Focul de Sânmedru are loc în fiecare an în noaptea de 25 spre 26 octombrie, înaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, apărătorul păstorilor. Zeci de localnici și turiști au participat la acest obicei și la Șirnea, în județul Brașov.

Profesorul Radu Frunteș este cel care menține tradiția în satul Șirnea. El organizează ceremonialul și îi adună pe localnici și turiști in jurul focului. Înainte de eveniment, la muzeul din localitate, profesorul le-a povestit celor prezenți despre obiceiul Focului lui Sumedru.

Tradițiile și obiceiurile de Focul lui Sumedru

Radu Frunteș – profesor: Noi de ani de zile nu ne oprim doar la momentul aprinderii focului. Am vrut să prezentăm cum e sărbătoarea, cum e păstrată în legende, în basme și așa mai departe. Punctul trei este, practic, aprinderea focului unde se vine cu torța aprinsă, se cântă „Hai la focul lui Sumedru”, se împart daruri.

Localnicii care participă an de an la Focul lui Sumedru vin cu daruri pentru toți cei prezenți și pleacă acasă cu jar și cenușă pe care le pun în grădini și livezi pentru ca anul viitor să fie bun și roditor.

Localnic: În fiecare an participăm, suntem vecini și ducem tradiția mai departe.

Localnic: Bunicii mei sunt de aici, eu am 21 de ani și sunt studentă și vreau să vină aici cât mai multă lume, pentru că au fost ani în care nu a fost așa de multă lume cum ne așteptam și încercăm să îi atragem cum putem, cu d-ale casei, cu plăcintă, cu mere, cu covrigi.

Turist: Suntem de lângă București, am venit pentru că l-am întâlnit pe domnul profesor Frunteș care ne-a povestit, cu mare drag, despre această tradiție din Șirnea și am vrut să participăm.

Turist: Este impresionant, este prima dată când participăm la un asemenea obicei și da, ni se pare foarte frumos.

Turist: Noi suntem din Bărăgan, din Ialomița și nu avem așa ceva acolo sau nu știm noi să fie, dar aici chiar e frumos.

Obiceiul Focul lui Sumedru se păstrează în multe zone din țară, precum în nordul județelor Argeș, Dâmbovița, Vâlcea, dar și în unele zone din Muntenia, Oltenia și Moldova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE