La 65 de ani, cunoscutul interpret Manu Katché și-a păstrat intactă pasiunea pentru muzică și a bucurat publicul la festivalul Jazz in the Park din Cluj-Napoca.
Manu Katché, la Festivalul Jazz in the Park 2024 de la Cluj-Napoca
La cea de-a XII-a ediție Jazz in the Park Festival, publicul s-a bucurat de prezența lui Manu Katché, bateristul francez de renume internațional. A început cu studiul pianului, însă curiozitatea pentru ritm l-a condus către tobe. Considerat unul dintre cei mai buni toboșari din lume, el a colaborat cu artiști faimoși precum Peter Gabriel, Sting și Jan Garbarek, printre alții.
Sursa foto: Jazz in the Park Festival
Într-un interviu exclusiv pentru Euronews România, spune că, odată cu experiența, și-a dat seama că tobele reprezintă inima oricărui concert. Interviul integral, mai jos.
Interviu exclusiv cu artistul Manu Katché
Reporter: Manu, cum a fost publicul la Jazz in the Park?
Manu Katché: A fost un public minunat, foarte mulți oameni, destul de plin. Când am urcat pe scenă nu puteam să văd unde se termina publicul. Era plin și am fost destul de impresionat. Asta a fost primul lucru, doar vizual. Pe de altă parte, încă de la prima încercare, poți simți că toată lumea este atentă. Toată lumea era foarte, foarte apropiată de noi în vibrație. Așa că, pentru noi, pe scenă, e cel mai bine pentru că te gândești: „Ok, vom cânta muzica noastră” și reacția este imediată. Știi, imediat primești o reacție pozitivă din partea publicului, așa că ne ajută să fim mai buni pe scenă.
Reporter: Sunt curioasă, de ce ai ales acest instrument muzical?
Manu Katché: Am început cu pianul când aveam șapte ani. Apoi am trecut la percuție clasică. Așa că am intrat la școala de muzică clasică din Paris și voiam să devin un interpret de percuție clasică. În cele din urmă, am auzit niște muzică rock la radio și aveam câțiva prieteni care cântau muzică rock și apoi fusion de la acea vreme. Am spus: „Oh, asta e frumos, îmi plac tobele din acest gen muzical.” Datorită background-ului meu clasic, unde ai toate rudimentele de tobe, am gândit că poate aș putea cânta puțin la tobe, ceea ce am făcut. Nu eram foarte bun, dar am devenit mai bun în timp. În final, am spus: „Îmi place foarte mult acest instrument pentru că este cumva inima trupei și toată lumea te urmărește, tu îi urmărești pe toți, ești cumva responsabil pentru asta și toată lumea te aude”.
Reporter: Cum simți că instrumentul tău completează scena jazz-ului?
Manu Katché: E foarte interesant pentru că trebuie să îți mărești volumul, deoarece dacă cânți în fața a 40.000 de oameni, trebuie să ajungi până la ultimul din loc. Dar același lucru este că ești responsabil pentru întreaga trupă și pentru puterea, ceea ce înseamnă că, dacă ești bolnav, obosit, dacă nu ești în formă maximă, întreaga trupă va fi cumva leneșă. Dacă ești energic, toată lumea va fi energică și, în final, concertul va fi energic. De-a lungul anilor, când am început, era mereu un pic picant pentru că te gândeai: „Ok, dacă greșesc, întreaga trupă va greși”. Dar nu, toată lumea este bine și chiar dacă greșești, greșești singur și apoi revii. Dar îmi place responsabilitatea asta, e o senzație grozavă.
Reporter: Colaborările cu artiștii internaționali ți-au modelat cariera? În ce fel simți asta?
Manu Katché: Deci, am început în 1986 când m-am alăturat lui Peter Gabriel pentru albumul „S.O.”. Din acel moment și până astăzi, am lucrat cu o mulțime de artiști diferiți. A fost un privilegiu, desigur, dar a fost și riscant pentru că știi că vei merge de cealaltă parte a Atlanticului, unde în America sunt toboșari uimitori în toată țara și vei concura într-un fel. Dar nu am asta în minte. Nu simt că sunt provocat, dar în același timp, ești într-o provocare pentru că, dacă nu faci treaba, atunci știi că Sting sau Peter sau cineva altcineva va chema pe altcineva instantaneu. După un timp, te obișnuiești cu asta și spui: „Ok, hai să facem și să vedem.” Am avut un început bun și m-a ajutat în ultimii 40 de ani. Relația - dincolo de aspectul muzical - este grozavă pentru că este un fel de atmosferă de familie. După ce am petrecut 35 de ani cu Sting, chiar dacă nu lucrăm regulat, e la fel și cu Peter. Tocmai am terminat un turneu anul trecut. Când suntem din nou împreună, ai aceeași vibrație ca atunci când vezi pe cineva pe care îl apreciezi după mult timp și, în sfârșit, suntem din nou împreună și știi că vei avea un proiect pentru câteva luni. Deci, e foarte emoționant. Cred că am învățat multe lucruri pe partea umană, desigur muzical, dar pe partea umană, fiind parte din această lume a artiștilor, pentru că acești oameni sunt implicați în Rainforest Foundation, sunt implicați în Amnesty International. Înveți lucruri și devii mai bogat în personalitate.
