Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cymande, legenda muzicii funk, jazz și grooves, vine la Festivalul Jazz in the Park 2024

Anul acesta, la Cluj Napoca, la Jazz in the Park, ediția cu numărul 12, fanii muzici funk, jazz au parte de multe surprize.

Legende ale muzicii urcă și anul acesta pe scenele amplasate în Parcul Etnografic clujean. Dar, până atunci, organizatorii au o surpriză: o legendară trupă britanică prezentă la festival i se dezvăluie publicului și într-un film documentar biografic. Pelicula este lansată la Cluj pe 17 mai, la Cinematograful Victoria.

Trupa a fost înființată în anii 70

Cymande. Este numele unui band britanic celebru. Trupa a fost înființată în anii 70 și a fost unul dintre pionierii din lumea muzicii care au combinat stiluri precum funk, jazz și grooves.

Pe 31 august, Cymande va urca pe scenă la Cluj, la Jazz in the Park. Până atunci, însă, iubitorii de muzică, dar și cienfilii, au ocazia să le afle povestea în documentarul ”The story of Cymande: Getting it back”. Band-ul a influențat generații la rând și este considerat a fi unul dintre părinții ”funk-ului”.

Pe 31 august, urcă pe scena Jazz in the Park

Alin Vaida, fondator Jazz in The Park: Un film documentar făcut despre ei, un film făcut acum doi ani, dar anul acesta iese în circuit, se numește Getting it back. Și prezintă povestea lor, o poveste deopotrivă comică, emoțională și inspirațională. Și ne-am gândit că dacă tot aducem trupa, ce ar fi să încercăm să aducem și filmul. Că nu s-a mai întâmplat în țară să mergi la cinematograf, să vezi un film despre o trupă și după aceea să te duci la concerte.

Pelicula poate fi urmărită la Cinema Victoria Din Cluj pe 17 mai, de la ora 19:30, în cadrul unei proiecții speciale. Sunt 230 de bilete scoase la vânzare, iar după vizionare, publicul poate participa în baza biletului de intrare, la o petrecere.

Festivalul se desfășoară între 30 august și 1 septembrie

Anul acesta, cea de-a 12-a ediție Jazz in The Park are loc la Cluj între 30 august și 1 septembrie.

Alin Vaida, fondator Jazz in The Park: Jazz in the Park a început ca un proiect comunitar, în organizația noastră, în fapte, una dintre misiunile pe care ni le asumăm este aceasta de resemnificare a spațiului public. Și de a pune în valoare anumite locuri, mai mult sau mai țuțin folosite din oraș, private sau publice. Așa am construit Jazz in the Park, ca fiind un festival foarte prietenos, foarte ușor de accesat. Evenimentul este foarte ușor de accesat odată ce ai ajuns în Cluj.

Anul trecut, în cele 3 zile ale festivalului Jazz in The Park, aproximativ 20.000 de persoane s-au bucurat de concertele susținute de peste 35 de trupe din 15 țări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE