De Ziua Națională a României, se spun multe vorbe frumoase, multe urări de bine le sunt adresate românilor, la nivel oficial sau în rândul oamenilor simpli. Cele mai prețioase urări vin, totuși, de la generația tânără, de la cei mici. La Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, din București, elevii nu sunt doar extrem de talentați, ci și foarte înțelepți. Jurnaliștii Euronews I-au vizitat special, cu ocazia Zilei Naționale.
Artiștii pe care îi vedeți sunt elevi ai Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti, din București. S-au bucurat să ne ofere o parte din muzica lor, din talentul lor, cu ocazia Zilei Naționale. Au avut emoții, de altfel firești. Dar au știut să le stăpânească așa cum îi stă bine unui artist adevărat.
Fiecare dintre acești elevi merită aplauzele noastre, pentru felul în care își construiesc, cu ambiție și consecvență, o viitoare carieră de muzician.
I-am întrebat ce înseamnă pentru ei sărbătoarea de 1 decembrie. Dar și dacă ar schimba ceva la țara lor, România.
Jurnalist: Cine crezi că ar trebui să reprezinte România, ca simbol?
Carla Mărășanu Gabriela, 8 ani: Eu cred că ar trebui să reprezinte România ori profesorii, cineva foarte dezvoltat, să știe să vorbească foarte bine.
Jurnalist: Te referi la educație?
Carla Mărășanu Gabriela, 8 ani: Da. Un copil educat sau o doamnă profesoară foarte deșteaptă sau un copil foarte deștept.
Alexia Saviana Rusu, 18 ani: România este o țară a culturii, o țară a valorilor, o țară a tradițiilor autentice, și putem să învățăm foarte multe de la personalitățile românești, pentru că aduc foarte multă inspirație și ne dezvoltăm mult mai repede.
Carla Umbreanu, 14 ani: Pentru mine, România contează foarte mult, adică nu știu, nu-mi imaginez că aș putea să plec definitiv și să nu mă mai întorc niciodată. Până la urmă, aici mi-am făcut toate studiile, meritul este în România, nu în altă țară.
Jurnalist: Ai schimba ceva în România? Și dacă da, ce anume?
Clara Oprițoiu, 18 ani: Nu aș schimba nimic. Mi se pare o țară minunată, are tot ce-i trebuie.
Laura Danciu, 13 ani: Pentru mine, România reprezintă dorul, cântecul legănat al naiului, balada străbună și această zi trebuie să o reprezentăm prin cântec.
Jurnalist: Ce ai vrea tu să le urezi tuturor de 1 decembrie?
Constantin Ștefan Cristian, 12 ani: O zi frumoasă! Să vă amintiți că în această zi în 1918 s-a întâmplat Marea Unire.
Dragoș Rușanu, 16 ani: De 1 decembrie, România înseamnă încă un motiv pentru ca români să se adune și să petreacă și să se simtă mai optimiști decât de obicei.
Sofia Smărăndescu, 17 ani: Vă urez să fiți sănătoși, să vă bucurați de această zi națională și să vă gândiți că toți strămoșii noștri au luptat pentru această zi.
Mesajul elevilor: De 1 decembrie, vă doresc să fiți mai buni și mai optimiști! Dragă România, La mulți ani!