Un judecător de la Curtea Supremă din Brazilia a dispus declanșarea unei anchete asupra deținătorului platformei de socializare X, Elon Musk. Magistratul îl acuză pe Musk de cenzură, dar și de răspândirea de știri false.
Elon Musk, anchetat în Brazilia
În decizia sa, judecătorul Alexandre de Moraes a precizat că Elon Musk a început să desfășoare "o campanie de dezinformare" publică cu privire la acțiunile instanței superioare, mai ales că platforma pe care o deține ar înceta să respecte deciziile instanței de a bloca anumite conturi.
Ca răspuns, miliardarul a declarat că va ridica toate restricțiile impuse de judecător pentru anumite conturi nedeclarate din Brazilia și va publica detaliile ordinului.
Elon Musk l-a acuzat pe Moraes că a suprimat libertatea de exprimare și că a încălcat constituția Braziliei și a notat, pe X, că utilizatorii ar putea încerca să ocolească orice decizie de închidere a platformei de socializare folosind VPN-uri sau rețele private virtuale.
Musk va fi investigat pentru presupusa "instrumentalizare penală intenționată" a platformei X, ca parte a unei investigații asupra unor rețele cunoscute sub numele de miliții digitale, care ar fi răspândit știri false și amenințări, sau acte defăimătoare împotriva judecătorilor Curții Supreme, așa cum se arată în textul deciziei.
"Conduita flagrantă de obstrucționare a justiției braziliene, incitarea la criminalitate, amenințarea publică de nesupunere în ceea ce privește ordinele judecătorești și ulterioara lipsă de cooperare din partea platformei sunt fapte care nu respectă suveranitatea Braziliei", a spus Moraes.
La scurt timp de la demararea anchetei, procurorul general al Braziliei a cerut și el reglementarea urgentă a rețelelor de socializare.
Dreapta politică a Braziliei l-a caracterizat de mult timp pe Moraes, despre care a spus că și-a depășit atribuțiile, a limitat libertatea de exprimare și s-a angajat în persecuții politice. În cadrul anchetei milițiilor digitale, parlamentari din cercul fostului președinte Jair Bolsonaro au fost închiși, iar casele susținătorilor săi au fost percheziționate. Bolsonaro însuși a devenit ținta unei anchetei în 2021.
În martie 2022, justiția a ordonat închiderea aplicației de mesagerie Telegram la nivel național, pe motiv că a ignorat, în mod repetat, solicitările autorităților braziliene, inclusiv o solicitare a poliției de a bloca profiluri și de a furniza informații legate de bloggerul Allan dos Santos, un aliat al lui Bolsonaro acuzat de răspândire de știri false.
Susținătorii lui Moraes au spus că deciziile sale, deși sunt unele extraordinare, sunt temeinice din punct de vedere juridic și necesare pentru a curăța rețelele de socializare de știri false, precum și pentru a opri amenințările la adresa democrației braziliene, subliniate de revolta din 8 ianuarie 2023, din capitala Braziliei, care semăna cu acea insurecția din SUA, din 6 ianuarie 2021, de la Capitoliu.