Elon Musk a anunțat, pe Twitter, pe cine susține la alegerile prezindențiale din SUA, programate în toamna lui 2024. Miliardarul a precizat că preferă „pe cineva rațional și centrist”, dar că a fost dezamăgit de democrați, așa că a nominalizat un republican.
Acesta este marele rival al lui Donald Trump, Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, care ar putea candida la președinția SUA.
„Da”, a spus Musk într-un tweet când a fost întrebat dacă l-ar susține pe DeSantis în 2024, după ce a sugerat că nu și-a găsit candidatul ideal printre democrați. „Preferința mea pentru președinția din 2024 este cineva rațional și centrist. Am sperat că așa va fi în cazul administrației Biden, dar am fost dezamăgit până acum”, a scris Musk pe Twitter.
Comentariile antreprenorului sunt cel mai clar semn al susținerii sale politice, după ce în luna iunie a acestui an a indicat că încă se gândește la preferința sa republicană pentru funcția de președinte, dar că „înclină spre DeSantis”, comentează The Guardian.
Mișcarea s-ar putea dovedi un impuls pentru intrarea lui DeSantis în ceea ce republicanii se așteaptă să fie o bătălie crâncenă cu Trump pentru nominalizarea la președinție. Guvernatorul Floridei a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile de la mijlocul mandatului din această lună, în timp ce Trump a fost criticat pentru că republicanii nu au reușit să realizeze mult-promisul "val roșu" după înfrângerea unor candidați cheie pe care i-a susținut.
De la aliat al lui Donald Trump, la rival
Născut într-o familie de imigranți italieni în Jacksonville, Florida, DeSantis a absolvit două universități americane din Ivy League – Yale și Harvard. Ulterior, în 2004, acesta a ales o carieră militară, înrolându-se în Marina Statelor Unite. În 2007, DeSantis a fost trimis în Irak, iar mai apoi, revenit în Statele Unite, acesta a lucrat în Departamentul de Justiție. În 2012, DeSantis a fost ales pentru prima dată în Congresul Statelor Unite, după ce l-a învins pe contracandidatul său democrat, Heather Beaven. Cu timpul, DeSantis a devenit unul dintre principalii aliați ai lui Donald Trump, criticând de pildă ancheta privind ingerințele rusești în alegerile prezidențiale din 2016, condusă de Robert Mueller, fost director al FBI.
În 2018, în timpul campaniei privind alegerea viitorului guvernator al Floridei, Donald Trump îl va susține deschis pe DeSantis, numindu-l „marele meu prieten”. În timpul pandemiei de Covid-19, DeSantis s-a ferit să impună restricții, inclusiv norme minime de protecție precum purtatul măștilor.
Cu timpul însă, DeSantis a devenit unul dintre principalii rivali ai lui Donald Trump. DeSantis și Trump nu au mai discutat de la începutul verii, iar DeSantis nu i-a cerut fostului președinte al SUA să facă campanie pentru el în alegerile de mijloc de mandat.