Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dosarul Unifarm. Fostul director Adrian Ionel scapă definitiv de condamnarea cu executare

Fostul director Unifarm, Adrian Ionel, a scăpat de condamnarea cu executare primită în primă instanță în dosarul privind achiziția de măști în pandemie. Curtea de Apel București a decis, definitiv, condamnarea lui Adrian Ionel la un an de închisoare cu suspendare. În primă instanță, fostul director Unifarm a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă ca el să fie achitat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă, pe motiv că faptele nu există.

De asemenea, judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, el fiind condamnat doar pentru instigare la fals intelectual, respectiv un an cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani.

Adrian Ionel, acuzat că a luat 760.000 de euro mită

În dosarul privind achiziția de măști în perioada pandemiei, Adrian Ionel era acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă și instigare la fals intelectual. Procurorii au susținut faptul că fostul director Unifarm a primit o mită de 760.000 de euro.

Mai mult, Adrian Ionel ar fi convins un funcționar din companie să ateste că negocierea a avut loc cu reprezentantul legal al firmei care a livrat echipamentele. În realitate, însă, fostul director Unifarm convenise clauzele contractului și prețul echipamentelor cu un intermediar, la un restaurant din București, au susținut procurorii DNA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE