Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump nu este eligibil pentru prezidenţialele din 2024, potrivit deciziei Curții Supreme

Curtea Supremă din Colorado a hotărât marţi că Donald Trump nu este eligibil pentru preşedinţie din cauza acţiunilor sale în timpul alegerilor din 2020 şi a ordonat retragerea buletinelor de vot cu numele său de la alegerile primare republicane din acest stat în vederea participării la scrutinul prezidenţial din 2024, transmite AFP.

Curtea Supremă a menţinut decizia de primă instanţă din noiembrie, care concluziona că Trump "s-a angajat într-o rebeliune pe 6 ianuarie 2021" în timpul atacului asupra Capitoliului, dar, pe de altă parte, a considerat că al 14-lea amendament la Constituţie, invocat pentru ai revendica ineligibilitatea, se aplică unui preşedinte.

Ea a suspendat însă această decizie până pe 4 ianuarie, în cazul unui recurs în faţa Curţii Supreme a SUA.

Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump a denunţat marţi decizia "nedemocratică" a instanţei din Colorado.

"Curtea Supremă din Colorado a emis o decizie complet eronată în această seară şi vom merge rapid la Curtea Supremă a Statelor Unite şi vom solicita suspendarea acestei decizii profund nedemocratice", a spus Steven Cheung într-un comunicat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE