Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dmitri Medvedev susține că Ucraina actuală nu interesează pe nimeni în lume. ”De aceea nu va exista”

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a afirmat că statul ucrainean condus de Volodimir Zelenski nu interesează pe nimeni în Rusia, Europa, Statele Unite, America Latină, Asia şi Africa, motiv pentru care consideră că zilele Ucrainei sunt numărate, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Fost președinte al Rusiei între 2008 și 2012, Medvedev a precizat că Ucraina s-a transformat într-o ”neînţelegere” născută după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

"Milioane dintre compatrioţii noştri trăiesc aici şi de ani de zile sunt hărţuiţi de regimul nazist de la Kiev", a spus Medvedev într-un mesaj pe reţeaua de socializare VKontakte.

Politicianul rus, care este un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a mai precizat că operaţiunea militară specială declanșată în februarie 2022, așa cum cataloghează Rusia invadarea Ucrainei, urmăreşte să îi protejeze tocmai pe aceşti cetăţeni.

Cât despre cetățenii ucraineni, Medvedev estimează că puţin peste 20 de milioane din populaţia iniţială de 45 de milioane de persoane se mai află încă în ţară şi "sunt nevoiţi să trăiască într-o constantă anxietate şi frică".

"Nimeni de pe planetă nu are nevoie de o astfel de Ucraină. De aceea nu va exista', a conchis Dmitri Medvedev, potrivit sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE