Originile invaziei din Ucraina se află, probabil, la un summit NATO de acum 15 ani. Liderii NATO, reuniți la București, în 2008, nu au reușit să ajungă în acel moment la un acord unanim cu privire la acordarea statutului de membru pentru fostele republici sovietice, Georgia și Ucraina.
Celor două țări li s-a oferit în schimb un angajament vag cu privire la o posibilă viitoare aderare la NATO, fără a exista însă și un plan concret cu privire la etapele pe care cele două state ar fi trebuit să le urmeze. Gestul reflecta diviziunea profundă existentă în interiorul NATO la momentul respectiv.
Pe de o parte existau tensiuni între administrația George W. Bush și unele state europene precum Franța și Germania, ca urmare a războiului dus de Statele Unite în Irak. Pe de altă parte, Germania consideră că atât Georgia, cât și Ucraina nu erau pregătite pentru o aderare, temându-se totodată să nu antagonizeze prea mult Moscova.
Dezacordul dintre statele membre avea să genereze o situație incertă pentru Georgia și Ucraina. Totodată, președintele rus, Vladimir Putin, avea să lanseze un avertisment la București împotriva extinderii Alianței Nord-Atlantice către granițele Rusiei, spunând că Moscova percepe acest gest ca pe o „amenințare directă”.
Câteva luni mai târziu, Putin avea să treacă de la vorbe la fapte, invadând Georgia și instalând regimuri marionetă în Osetia de Sud și Abhazia. După protestele anti-guvernamentale de la Kiev, din 2014 și după fuga aliatului său Viktor Ianukovici, Putin va decide să intervină militar și în Ucraina. Profitând de o nouă reacție anostă din partea liderilor NATO, Putin va anexa în mod ilegal peninsula Crimeea, în urma unui așa-zis referendum, apoi va alimenta o insurgență separatistă în estul Ucrainei (Donbas).
Reacția slabă a Occidentului l-a impulsionat pe Vladimir Putin să încerce mai mult. În 2019, președintele francez Emmanuel Macron declara că NATO este „în moarte cerebrală”. Statele vest-europene continuau să facă afaceri cu Moscova, iar Putin încă se întâlnea cu liderii occidentali, în ciuda acțiunilor sale din Ucraina. În februarie 2022, mizând probabil pe faptul că NATO va reacționa la fel de slab ca în trecut, Putin a decis să ridice miza, invadând militar Ucraina. Decizia avea să fie însă una dintre marile erori din istorie.
Ieșirea din apatie
După aproape 14 ani de reacții palide, statele membre NATO aveau să se mobilizeze și să ofere asistență militară, economică și umanitară Kievului după invazia rusă. „Operațiunea militară specială” a lui Putin, care s-a vrut a fi un blitzkrieg, s-a transformat într-un război de uzură care riscă să îi submineze poziția politică pe plan intern (așa cum a demonstrat-o episodul rebeliunii Wagner). După mai bine de un an de război, Putin se confruntă cu o situație complicată în Ucraina.
Invazia Ucrainei avea să genereze și alte efecte neanticipate pentru decidentul de la Kremlin. NATO și-a revenit din „moarte cerebrală” pronunțată de Macron, demonstrând unitate într-una dintre cele mai grave crize de securitate de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. În plus, Alianța Nord-Atlantică avea să treacă printr-un nou val de extindere. Finlanda adera oficial la NATO în aprilie 2023, iar acum după summitul NATO de la Vilnius, Suedia ar putea deveni cel de-al 32-lea membru al alianței.
Prin urmare, invazia rusă din Ucraina avea să genereze exact efectul pe care Putin spera să îl prevină – extinderea NATO către granițele Rusiei. Odată cu aderarea Finlandei, NATO adauga 1.300 de km de frontieră comună cu Rusia.
Summitul NATO de la Vilnius poate oferi Ucrainei ceea ce summitul NATO de la București nu putut oferit: un parcurs clar privind o viitoare aderare, la sfârșitul războiului. Invazia Ucrainei a spulberat orice iluzie cu privire la o posibilă colaborare între NATO și Putin, oferind în schimb alianței o nouă imagine și un nou suflu.
