Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce nu a avut șanse Traian Băsescu să candideze la șefia NATO: "Nu aveam un Guvern care să mă susțină”

În contextul în care Klaus Iohannis și-a anunțat intenția de a candida la șefia NATO, Traian Băsescu a fost întrebat de ce nu a avut și el o asemenea șansă pe vremea când era președintele României. În direct la Euronews România, Băsescu a dat un răspuns sincer.

De ce nu a avut șanse Traian Băsescu să candideze la șefia NATO

Traian Băsescu: "Aduceți-vă aminte și vizita lui Joe Biden, care a fost cel puțin la fel de prietenoasă. Eu n-aș fi avut nicio șansă pentru că nu aveam un Guvern care să mă susțină. Nici nu am încercat, pentru că, spre exemplu, acum, Ministerul de Externe trebuie să lucreze la foc continuu pentru atingerea obiectivului președintelui.

Eu nu aveam nicio șansă pentru că aveam Guvernul Ponta. Era Corlățean ministru de Externe, care mă zugrăvea în cel mai mare dictator peste tot, în toate întâlnirile. Deci, nu aveam șanse, ăsta e răspunsul. Dar Iohannis are șanse, pentru că are Guvernul lui, are un Minister de Externe asupra căruia are influență. Deci ar trebui să lupte, dacă tot a anunțat".

  • Traian Băsescu a fost președinte al României în două mandate, între 2004 și 2014.

Băsescu a ironizat anunțul candidaturii lui Iohannis la șefia NATO, despre care a mai discutat cu câteva zile înainte ca informația să devină oficială.

Klaus Iohannis candidează la șefia NATO

Mandatul lui Klaus Iohannis, ca președinte al României, se încheie la finalul acestui an. În septembrie ar urma să aibă loc alegerile prezidențiale, devansate cu mai bine de două luni.

Mandatul lui Jens Stoltenberg la șefia NATO expiră pe 1 octombrie 2024.

Olanda și, în special, guvernul lui Rutte, s-a opus, o bună perioadă, ca România să acceadă în Schengen.

Într-un discurs din Parlamentul European, Klaus Iohannis spunea, alături de Roberta Metsola, că țările din centrul și estul Europei nu trebuie să fie sărite la împărțitea funcțiilor.

Mark Rutte nu ar fi agreat de Ungaria, Turcia, România și Bulgaria.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE