Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa. Ce mașini sunt în topul vânzărilor pentru europeni

Lansarea pe piață a SUV-ului Dacia Duster a adus o creștere mare pentru SUV-ul românesc, care urcă în clasamentul celor mai vândute mașini din Europa.

Totodată, Sandero și-a păstrat poziția de lider, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Mai exact, Sandero și Duster au avut în luna iulie încă o lună excelentă, susținută atât de vânzările foarte bune ale hatchback-ului, cât și de lansarea puternică a SUV-ului Duster.

Astfel, Dacia Sandero a reușit să atingă un volum de 22.398 de vehicule înmatriculate, potrivit celor mai noi date colectate de Jato Dynamics, după o creștere de 34% a vânzărilor. Astfel, Sandero își protejeză prima poziție, fiind urmată de VW T-Roc și Toyota Yaris Cross.

Pe de altă parte, Dacia Duster urcă pe locul patru în clasament, cu 15.884 unități înmatriculate în iulie, după o creștere de 29% datorată lansării noii generații, fiind urmată de Kia Sportage, Toyota Yaris, Renault Clio, Hyundai Tucson, Opel Corsa și VW Golf.

Ford Puma a înregistrat scăderi

Ford Puma a înregistrat, în iulie, o scădere de 25% și un volum vândut de 10.342, coborând astfel tocmai pe locul 20, în clasamentul celor mai vândute mașini.

Luna iulie a fost o lună cu o creștere modestă pentru Europa, pe piața autoturismelor, fiind înmatriculate 1,03 milioane de unități, mai multe cu doar 1,5% față de luna similară din 2023, conform sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE