Înotătorul David Popovici pleacă cu primul timp în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta. Românul de doar 17 ani va evolua în această seară, de la ora 19:00.
David Popovici a reuşit cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 40/100, nou record mondial de juniori, după ce fusese cel mai bun şi în serii (1 min 45 sec 18/100). Al doilea timp din semifinale a fost reuşit de austriacul Felix Auboeck - 1 min 45 sec 17/100.
David Popovici a povestit, pentru lead.ro, cum s-a simțit în bazin după calificarea în semifinală. „A fost frumos, s-a simțit apa foarte rapidă, dar I’m no stranger, anul trecut aici mi-am făcut baremul pentru Tokyo, îmi place bazinul”, a spus sportivul.
Debutul înotătorului de 17 ani la un Campionat Mondial vine după ce-a participat deja la Jocurile Olimpice, vara trecută. Nu e neapărat un parcurs obișnuit, dar puține lucruri din ascensiunea sa de vara trecută sunt obișnuite. „E foarte asemănător, atmosfera e asemănătoare”, spune despre cele două experiențe. „Însă e mai bine, pentru că avem spectatori de data asta, spre deosebire de Olimpiadă. Îmi place mult mai mult așa, e altceva”, a mărturisit înotătorul.
Robert Glință, în finală la 100 de metri spate
Și Robert Glinţă s-a calificat în finala mondială de la 100 m spate cu al optulea timp din semifinale. Glinţă s-a calificat în finala de la 100 m spate cu al optulea timp din semifinale, 53 sec 00/100, după ce în serii fusese înregistrat cu al 13-lea timp, 53 sec 86/100. Grecul Apostolos Christou a reuşit cel mai bun timp, 52 sec 09/100, record al competiţiei.
La Mondialele de înot, România are un bilanţ de două medalii de aur, una de argint şi şase de bronz, reamintește Agerpres. Titlurile mondiale au fost cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001), iar ultima medalie a fost adusă de Camelia Potec în 2009, bronz la 1.500 m liber.