Piediluco. Un loc parcă rupt de lume, rămas în urma timpului. În acest sătuc cu câteva sute de locuitori, răsăritul de la 6.40 probabil că-i găsește demult treji doar pe sportivii români. Aici, pe malul liniștitului lac din inima Umbriei, se antrenează, timp de peste patru luni pe an, componenții echipei olimpice de canotaj a României.
Acest loc a devenit cumva o a doua lor casă. 50 de sportivi, alături de alți 20 de specialiști din staff, muncesc aici, departe de case și familii, pregătindu-se pentru cel mai mare eveniment din viața unui sportiv: Jocurile Olimpice. Aici, la Piediluco, este fabrica de medalii a României.
O echipă Euronews s-a deplasat în Italia și a stat alături de campionii români, de dimineața până seara, pentru a arăta cum arată o zi din viața acestora.
Programul sportivilor care se pregătesc la Piediluco
Ziua sportivilor începe aici înaintea răsăritului. Cu trezire la 6 și un mic dejun foarte devreme.
Sportivii iau micul dejun la 6.45, pentru ca apoi să aibă timp să se pregătească și să se echipeze pentru antrenamentul de la 9.
Baza de pregătire, de unde se iese cu bărcile pe lac, este la vreo 500 de metri de hotel. Tăcuți și concentrați, sportivii parcurg în plimbare acest drum, de 4 ori pe zi. Ajunși la bărci, își fac încălzirea apoi sunt gata de ieșirea pe lac. Apa este extrem de rece iar pe lac, briza dimineții taie obrajii ca o lamă. Când am ajuns noi, erau 3 grade. Antrenamentul nu începe fără un discurs, cu sfaturi tehnice dar și foarte mobilizator, al antrenorului coordonator, italianul Antonio Colamonici.
Apoi bărcile sunt lăsate pe apă și începe treaba. 3 ore de bucăți, de curse repetate, de starturi sau tempouri la o intensitate infernală. În liniștea de pe lac se aud des gemete, unele de durere, altele de efort supraomenesc. Aici sportivii își împing limitele dincolo de orice rezistență, la niște parametri despre care specialiștii spun că organismul unui om normal ar colapsa imediat.
Deși abia se mai țin pe picioare după un astfel de antrenament, canotorii au avut puterea să zâmbească la întâlnirea cu fostul campion olimpic Mihai Covaliu, președintele comitetului olimpic, care a venit într-o vizită surpriză de o zi.
Mihai Covaliu, președintele COSR: ”Avem planuri , așteptări mari, emoții, fiecare zi contează. Presiunea se simte, e o luptă cu tine însuți, e perioada cea mai frumoasa, cand stii ca fiecare antrenament te poate apropia de o medalie . La ultimele mondiale, am calificat 11 echipaje la JO, nivelul e extrem de ridicat.”
Urmează drumul înapoi spre hotel, vitaminizarea, o masă de prânz rapidă și o oră de odihnă. Cu gândul la infernul care urmează. Antrenamentul de intensitate pe biciclete și apoi sala de forță. E crimă, ne șoptește un canotor la ureche. O sa vedeti.
În ora de liniște, în care sportivii apucă să închidă un ochi, ne-am gândit să ieșim să vă arătăm unde locuiesc ei. Un hotel mic, linștit, cu balcoane care dau spre lac și unde în loc de șezlonguri este doar echipament care stă la uscat.
Nici nu apucăm să filmăm grădina ca deja ora de odihnă a trecut și urmează pregătirea la interior. Zumzetul bicicletelor, încărcate la o greutate pe care un om normal poate abia ar pedala un minut, mascheză și aici gemete și șuierăturile efortului infernal.
Gâfâind după biciclete, sportivii se mută îmediat în sala de forță. Într-o luptă cu sute și sute de kilograme de greutăți. Muți închid ochii de durere. Dar știu că este durerea aceea care duce la medalii.
Spre seară am stat de vorbă cu dubla campioană mondială Gianina Beleagă. Delicată și suplă, ascunde la interior o forță pe care n-ai cum să o ghicești decât când o vezi în efort.
Gianina Beleagă, canotoare: ”Acasă e aici, ne-am obișnuit, am revenit a doua oară în canotaj, nicăieri nu e ca acasă totusi, avem condiții bune, avem noroc cu lacul și vremea.”
Gianina s-a retras la un moment dat, hotărâtă să abandoneze sportul. Dar după un an și ceva de pauză, n-a rezistat și a revenit, mai motivată și mai puternică.
Gianina Beleagă, canotoare: ”La inceput am fost fericită departe de canotaj, aveam alt program , a fost o perioadă interesantă am realizat de ce făceam canotaj și am revenit pentru ca e sansa pe care nu o vai mai avea . Am revenit la vâsle mai concentrată și mi-am recâștigat locul în barcă.”
Apoi râzând ne-a spus că după nuntă, în loc de lună de miere și-a lăsat soțul și a plecat in cantonament.
Antrenorul este optimist: ”Dacă cineva ne va bate, tot respectul, dar va fi greu, pentru că ne pregătim prea bine”
A doua zi, antrenorii de la lot ne-au permis să ieșim pe lac la un antrenament astfel că puteți vedea imagini realmente rare, filmate din șalupele antrenorilor, în timpul unei alte ședințe de pregătire infernal de grele. La finalul acesteia, am stat de vorbă și cu antrenorul coordonator Antonio Colamonici.
Antonio Colamonici: ”Cum a aparut posibilitatea i am adus aici pe romani eram sigur ca le va placea, e cel mai bun loc. Suntem la o ora de Roma, aeroport, muncim bine aici. Nu fac promisiuni dar pot să zic că sigur vom fi competitivi, vom fi tari, avem toate condițiile ca sa fim cei mai buni din lume. Dacă cineva ne va bate, tot respectul, dar va fi greu, pentru că ne pregătim prea bine.”
L-am intrebat pe Colamonici și cât de greu este pentru el si sportivi să stea atâta timp departe de case.
Antonio Colamonici: ”Am facut o familie. Eu în România sunt ca acasă, în familie. Și ei aici la fel.Eu nu sunt șeful, eu sunt ghidul. Cine e motivat, mă ascultă. Antrenamentul nu este o pedeapsă. Cine vrea să progreseze se antrenează, cine nu, nu. Aici e o familie, suntem prieteni, suntem o echipă.”
În stafful tehnic care însoțește sportivii, se află și două sportive uriașe. Legende ale canotajului. Împreună au câștigat nu mai puțin de 12 medalii olimpice. Da, 12. Dintre care 6, de aur! Veronica Cochelea și Doina Ignat stau în permanență lângă sportivi, antrenează și, de câte ori e nevoie, dau sfaturi și împărtășesc din uriașa lor experiență.
Veronica Cochelea: ”Luptăm pt același scop, multe medalii la Paris. Nu va fi ușor, cei care vor fi mai antrenați și mai determinați vor câștiga”
Doina Ignat: ”Sportivele sunt mult mai puternice comparativ cu noi, dar si adversarele au crescut, sunt increzatoare . E cea mai grea perioadă, apa e rece, timpii nu ies cum iti doresti...”
Am lăsat la finalul poveștii noastre scurtul dialog cu cele mai titrate canotoare, campioanele olimpice Simona Radiș și Ancuța Bodnar. Pentru că ați văzut cum se muncește și cum arată o zi aici, le-am întrebat și ce fac ele în timpul liber.
Simona Radiș: ”Avem puțin timp liber, ascult muzică, citesc, mă uit la seriale, sambata ieșim pe terasă la lac la o cafea sau jucăm remy.”
Ancuța Bodnar: ”Așa e, ne place să stăm la o cafea sau mergem la barul de alături la o înghețată bună, vorbim cu familia la telefon... da, Simo e mai buna la remy
Și cum să nu întrebi două campioane olimpice despre depășirea acestei grele perioade și apropierea Jocurilor Olimpice...
Simona Radiș: ”Perioadă dificilă e ultima încărcare, intensitate ridicată, trebuie să ne împingem limitele departe.”
Ancuța Bodnar: ”Trebuie să trecem peste greu , ne-am apropiat de recordul mondial, sper să-l și doborâm.”
Dintre cei 76 de sportivi români calificați la Olimpiadă, 44, mai mult de jumătate, se află aici. Am părăsit cantonamentul lotului nostru olimpic cu convingerea că peste câteva luni, la Paris, vom revedea fețele care azi sunt încrâncenate de efort, pline de bucuria adusă de multe medalii olimpice. A căror strălucire o vom admira cu toții, dar pe care acești campioni o plătesc din greu...
