Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CS Dinamo s-a calificat în sferturile EHF European League. Echipa masculină de handbal a câștigat la trei goluri diferență în fața danezilor

Echipa CS Dinamo Bucureşti a obținut o victorie importantă în deplasare împotriva echipei daneze Bjerringbro-Silkeborg, asigurându-și astfel calificarea în sferturile de finală ale competiţiei masculine de handbal EHF European League.

Scorul final a fost 27-24 (16-8) în favoarea echipei române, în manşa secundă a play-off-ului desfăşurat marţi seara.

Campioana României câştigase şi la Bucureşti, cu scorul de 37-34.

Dinamo a încheiat prima repriză cu un avans de 8 goluri

Echipa antrenată de Xavi Pascual a făcut o primă repriză de excepţie la Silkeborg, intrând la pauză cu un avans de opt goluri, 16-8, după ce ecartul maxim a fost de zece goluri (13-3, 14-4).

Danezii au reuşit să se apropie în partea secundă la două goluri, 21-23, 22-24, 23-25, dar calificarea nu a fost pusă sub semnul întrebării, Dinamo câştigând cu 27-24.
Pentru Dinamo au marcat Andrii Akimenko 7 goluri, Miklos Rosta 6, Javier Humet Gaminde 4, Alex Pascual Garcia 3, Lazar Kukic 3, Luka Cindric 2, Călin Dedu 1, Alin Zein 1.

Vladimir Cupara a încheiat cu nu mai puţin de 22 de intervenţii (47,83%).

Golurile gazdelor au fost înscrise de Ludvig Hallbaeck 6, Rasmus Lauge Schmidt 4, August Friden 3, William Bogojevic 3, Victor Beenfeldt Ilsoe 2, Nikolaj Oeris Nielsen 2, Alexander Lynggaard 2, Peter Balling Christensen 2.

Portarul Mikkel Moeller Loevkvist a avut 18 intervenţii (42,86%).

Au arbitrat spaniolii Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez, în timp ce delegat EHF a fost norvegianul Bjorn Hogsnes.

În sferturi, Dinamo va înfrunta o altă formaţie daneză, pe Skjern Handbold, pe 23 aprilie la Bucureşti şi pe 30 aprilie în deplasare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE