Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România va avea o echipă în finala EHF European League la handbal feminin. Gloria Bistrița și Dunărea Brăila, adversare

Gloria Bistrița și Dunărea Brăilă vor fi adversare în Final Four-ul EHF European League la handbal feminin, conform tragerii la sorți care a avut loc marți. Acest lucru înseamnă că România va avea o reprezentatntă în finala competiției.

În celălalt meci, se vor întâlni Storhamar (Norvegia) şi Neptunes Nantes (Franţa).

Turneul Final Four va avea loc în perioada 11-12 mai, la Graz, Austria. Trei dintre cele patru echipe participante, respectiv Gloria, Dunărea Brăila și Storhamar, au șansa de a câștiga primul lor titlu în Liga Europeană EHF, în timp ce Neptunes Nantes caută să repete succesul pe care l-a avut în sezonul 2020/21

În sferturi, Dunărea Brăila a învins echipa croată RK Podravka Vegeta Koprivnica. A fost 32-26 și 26-25 pentru echipa pregătită de danezul Jan Leslie.

De cealaltă parte, Gloria Bistrița, antrenată de Florentin Pera, a învins echipa maghiară Motherson Mosonmagyarovari KC, cu scorul de 32 30 în rus și 27-25 în retur. Gloria este singura echipă neînvinsă a această ediţie a întrecerii, în timp ce Dunărea Brăila a pierdut un singur meci din cele 12 jucate, ea venind din preliminarii.

În Liga Naţională, Gloria s-a impus la Brăila, în tur, cu 27-26 (12-14).

România ar putea avea o echipă și în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. CSM București s-a calificat în sfeturile competiției, unde va întâlni o echipă foarte puternică: Metz, din Franța.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE